Published On: mar, apr. 9th, 2013

Stăm bine la capitolul şomaj în rândul tinerilor

nichiduta.ro

somajŞomajul a atins cota alarmantă de 12% la nivelul Zonei Euro. În rândul tinerilor sub 25 de ani, situaţia este de aproape două ori mai gravă, ponderea celor în căutare de lucru fiind de 23,9%. România se află printre ţările care au reuşit să menţină acest fenomen în limite acceptabile la nivelul întregii populaţii, dar se confruntă cu mari probleme la nivelul tineretului.
Trebuie remarcat că flagelul şomajului se manifestă mai pregnant în Zona Euro decât pe ansamblul întregii Uniuni Europene, unde se înregistrează un nivel de 10,9%, în creştere de la 10,2% în urmă cu un an.
La rândul ei, UE se situează la nivelul acestui indicator macroeconomic esenţial mult peste SUA (7,7%) şi Japonia (4,2%).De aceea, ar trebui să abordăm prudent adoptarea euro.
Flancul sudic al Zonei Euro formează podiumul şomajului, situat detaşat în afara mediei europene, după cum se poate vedea în topul de mai jos. Cu toate acestea, nici state situate mai la nord, precum Slovacia sau Irlanda, nu au fost ocolite de lipsa locurilor de muncă.
Dintre cele patru mari economii ale UE, Italia şi Franţa (cu 10,8%), stau cel mai rău la acest capitol, ceea ce corelat cu poziţiile Spaniei şi Portugaliei se constituie într-un avertisment pentru noi, prin prisma componentei socio-culturale latine.
Cu „doar” 6,7%, România ocupă locul şase în rândul ţărilor cu şomajul cel mai redus, după Austria (4,8%), Germania (5,4%), Luxemburg (5,5%), Olanda (6,2%) şi Malta (6,6%). Ceea ce ar fi relativ bine, dacă nu ne-am evidenţia printr-o particularitate. Şi anume, ocupăm primul loc la raportul dintre şomajul în rândul persoanelor cu vârsta sub 25 ani şi şomajul la nivel naţional.
Raportul în cauză este, pentru România, de 3,3:1, faţă de 1,8:1 în cazul Austriei şi 2,7:1 în cazul Germaniei, pe de o parte, respectiv 2,2:1 în cazul Greciei şi 2,1:1 în cazul Spaniei. Falia creată între generaţii este mai pregnantă decât oriunde altundeva în Europa iar efectele se vor acumula implacabil, în timp. Atât în ceea ce priveşte sistemul de pensii cât şi în ceea ce priveşte apetitul pentru pregătirea profesională continuă.
Altminteri, situaţia în rândul tinerilor români este încă acceptabilă, prin raportare la de zastrul din Grecia şi Spania, unde mai mult de jumătate din tânăra generaţie nu are unde să lucreze pentru a-şi întemeia un cămin şi a se dezvolta în plan personal şi depinde masiv de suportul celor mai în vârstă. Din nou, se vede clar importanţa componentei latine.
Argument elocvent, sora noastră Italia, cu care avem cele mai mari similarităţi şi este una dintre marile economii europene, este imediat după noi la raportul şomaj tineri / şomaj naţional, cu 3,2:1. Ceea ce o trimite pe locul patru în topul lipsei de locuri de muncă pentru noua generaţie, top în care se infiltrează şi Franţa pe locul zece.
Deocamdată, am evitat sistematic printr-o serie de artificii legale (pensionare anticipată, vârstă efectivă de pensionare foarte redusă etc.) să ajungem în zona cu două cifre a şomajului. Dar combinaţia latino- balcanică şi erodarea competitivităţii pe măsura alinierii preţurilor la energie, proces aflat în plină desfăşurare, ne vor trimite rapid acolo dacă nu luăm măsuri imediate.
Cât despre politica de susţinere a angajării tinerilor, cu cele două mari componente (stimularea fiscală a firmelor angajatoare, dar şi descurajarea complacerii cu situaţia dificilă pe calea protecţiei sociale prea generoase faţă de realităţile din economie), aceasta trebuie regândită. Cel puţin pentru a ne îndepărta pe calea corectă, cea a reducerii şomajului în rândul tinerilor, din poziţia de lider european al dispa-rităţilor la angajare pe motiv de vârstă.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro