Published On: lun, iun. 10th, 2019

Sprijin financiar de la CJ Dâmboviţa pentru reabilitarea Gimnaziului Săiţi din Raionul Căuşeni, Republica Moldova

nichiduta.ro

Iată că la mai puţin de doi ani, de la data de 1 Decembrie 2017, Ziua Naţională a României,ziua în care s-a scris o nouă filă în istoria judeţului Dâmboviţa dar şi în istoria Raionului Căuşeni din Republica Moldova, momentul în care a avut loc evenimentul de semnare a Înţelegerii de Cooperare între Judeţul Dâmboviţa din România şi Raionul Căuşeni din Republica Moldova, stabilită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 295/24.10.2017, privind aprobarea înfrăţirii Judeţului Dâmboviţa cu Raionul Căuşeni, cooperare semnată de preşedintele CJ, Alexandru Oprea şi de către preşedintele Raionului Căuşeni, Nicolae Gorban, se văd şi rezultatele.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa a contribuit financiar la realizarea unei investiţii importante în sistemul educaţional din Săiţi, Raionul Căuşeni, Republica Moldova.
Pentru a consolida relaţiile de prietenie încheiate între judeţul Dâmboviţa şi Raionul Căuşeni, parafarea înţelegerii de cooperare dintre cele două părţi a fost urmată şi de încheierea unor relaţii de colaborare şi la nivel educaţional, între lnspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Direcţia de Învăţământ a Raionului Căuşeni.
Zilele trecute, la invitaţia preşedintelui Raionului Căuşeni, Nicolae Gorban, o delegaţie a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, condusă de preşedintele Alexandru Oprea, a făcut o vizită de lucru în Republica Moldova. Delegaţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost primită de către preşedintele Raionului Căuşeni, Nicolae Gorban. A fost un moment plin de încărcătură istorică şi unitate.
Programul vizitei delegaţiei Consiliului Judeţean Dâmboviţa a cuprins şi participarea la slujba de Înălţarea Domnului, la Mănăstirea Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria, precum şi un scurt pelerinaj la Biserica Ştefan cel Mare şi Sfânt, ridicată în imediata apropiere a mănăstirii.
Vizita de lucru a oficialilor dâmboviţeni a continuat în localitatea Săiţi din Raionul Căuşeni, Republica Moldova, unde CJ Dâmboviţa a contribuit financiar alături de Raionul Căuşeni, Republica Moldova la realizarea proiectului „Reparaţie capitală a blocului I al Gimnaziului Săiţi din localitatea Săiţi, Raionul Căuşeni, Republica Moldova”.
Oficiile de gazdă au fost făcute de către primarul din localitatea Săiţi, Valeriu Musteaţă şi preşedintele Raionului Căuşeni, Nicolae Gorban. A urmat festivitatea de inaugurare a obiectivului de investiţii „Reparaţie capitală a blocului I al Gimnaziului Săiţi”, din Raionul Căuşeni, Republica Moldova, unitate de învăţământ care numără în prezent peste 230 de elevi şi în care actuala şi viitoarele generaţii de elevi vor putea descoperi bucuria de a învăţa la standarde europene.
Valoarea totală a proiectului este de 979.209,41 lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa este de 387.766,93 lei, iar contribuţia Raionului Căuşeni este de 591.442,48 lei. Preşedintele Raionului Căuşeni, Nicolae Gorban, le-a urat bun venit reprezentanţilor judeţului Dâmboviţa şi le-a mulţumit pentru sprijinul financiar acordat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa în realizarea acestei investiţii din localitatea Săiţi. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a înmânat gazdelor o plachetă şi o gravură care să simbolizeze de acum înainte relaţia de prietenie dintre Raionul Căuşeni şi Judeţul Dâmboviţa, relaţie ce a făcut posibilă realizarea acestei investiţii. Totodată, Alexandru Oprea a adresat felicitări conducerii Raionului Căuşeni pentru finalizarea la termen a investiţiei, reafirmându-şi susţinerea pentru continuarea de proiecte comune.
De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a oferit pachete cu rechizite celor 230 de elevi care învaţă în cadrul şcolii Săiţi. În cadrul acestei ceremonii primarul localităţii, Valeriu Musteaţă, a oferit celor doi preşedinţi, Alexandru Oprea şi Nicolae Gorban, scrisori de gratitudine, iar preşedintele Raionului Căuşeni i-a oferit preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa o diplomă de nobleţe.
De asemenea, alături de reprezentanţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, la eveniment au mai participat Grigore Repeşciuc, deputat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, şi Eugen Popescu, directorul general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.
Din delegaţia condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, au făcut parte mai mulţi consilieri judeţeni ,inspectorul şcolar general adjunct – Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Cristina Stroe, şi reprezentanţi ai aparatului propriu al CJ Dâmboviţa.
În continuarea evenimentului, reprezentanţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa au fost invitaţi să ia parte la o serie de momente festive, organizate cu prilejul Sărbătorii Hramului localităţii Săiţi. Consiliul Judeţean Dâmboviţa mai are semnate acorduri de cooperare şi cu raioanele laloveni şi Ştefan Vodă din Republica Moldova, în urma cărora Consiliul Judeţean Dâmboviţa a contribuit la realizarea a două de investiţii importante, respectiv construcţia unei grădiniţe în comuna Ruseştii Noi din Raionul laloveni şi reparaţia capitală şi dotarea tehnică a Liceului Teoretic Ştefan Vodă din Raionul Ştefan Vodă. De asemenea, a mai existat colaborare în domeniul cultural şi educaţional, prin aducerea elevilor din aceste raioane în tabere, în zona montană a judeţului. În anul 2016, municipiul Târgovişte a semnat un acord de înfrăţire cu oraşul Căuşeni din raionul Căuşeni.
Oricine poate constata că România este principalul investitor în reabilitarea instituţiilor preşcolare din Republica Moldova, acordând peste 26 de milioane de euro unui număr de 911 grădiniţe de copii. Solidaritatea firească, explicabilă cultural şi istoric, a statului român cu noua generaţie de români din Basarabia este o constantă şi ea se va manifesta exemplar şi pe viitor. Remarcăm că a beneficiat de sprijinul financiar al României şi o instituţie preşcolară din localitatea Săiţi, Raoinul Căuşeni , care este ultramodernă şi a fost vizitată de delegaţia condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea. Din informaţiile pe care le deţinem la nivelul Raoinului Căuşeni, mai sunt prinse alte 21 de instituţii preşcolare propuse spre finanţare de către Guvernul României.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro