Published On: vin, ian. 9th, 2015

Spiritul Charlie Hebdo nu va muri

nichiduta.ro

charlieŞerif Kuaşi nu este chiar un necunoscut pentru serviciile de supraveghere franceze. Este unul dintre cei doi principali suspecţi care au ucis pe câţiva dintre ziariştii săptămânalului satiric Charlie Hebdo. în realitate, suspectul este cunoscut ca fiind un îndârjit jihadist. în vârstă de 32 de ani, Şerif Kuaşi a fost pentru prima dată condamnat la închisoare în 2008 pentru că a participat la constituirea unei filiere care recruta arabi trimiţându-i să lupte în Irak împotriva forţelor americane. Şerif Kuaşi s-a născut în noiembrie 1982, în Paris, în arondisemntul numărul 10. Prin naştere a căpătat naţionalitatea franceză. Şerif Kuaşi mai era cunoscut sub numele de Abu Isen. A făcut parte în perioada 2003-2005 din filiera cunoscută de poliţia franceză sub denumirea de Buttes-Chaumont. în acea perioadă au fost recrutaţi aproape 10 tineri francezi, toţi parizieni, născuţi din părinţi arabi, cu vârsta de până în 25 de ani. Respectivii au fost incitaţi să plece să lupte în Irak, împotriva americanilor.
Din grupul iniţial care trebuia să plece în Irak, până la urmă au rămas doar 4 tineri, Thaemr Buşnak, Şerif Kuaşi, Mohamed El Ayuni şi Bubacher El Hachim. Foarte repede grupul celor patru a devenit cunoscut din cauza delictelor comise: furt, vânzare de drog şi tăinuire de mărfuri furate. începând cu anul 2003, cei patru încep să frecventeze zilnic moscheea Adda’wa, din cartierul parizian Stalingrad. în această moschee aud pentru prima data vorbindu-se despre Jihad. Tot aici îl văd pentru prima dată pe Farid Benyetu. Farid se autoproclamase emir. Ţinea cursuri de religie la el acasă. în 2008, Şerif Kuaşi declara, în cadrul unui interviu că „înainte am fost un delicvent, dar după ce mi-am dat seama că am păcătuit, am realizat că cel mai bine pentru mine era să mor pentru o cauză dreaptă”.
Această schimbare radicală a fost văzută cu ochi buni de către familia tânărului Şerif Kuaşi. în urma frecventării orelor de religie ale lui Farid, Kuaşi practic a intrat în rândul lumii. Nimeni nu ştia şi nu realiza că, stând închis cu orele în camera sa, Kuaşi începea să se transforme dintr-un tânăr care fura şi vindea droguri, într-unul tot mai mult adept al jidahismului. Curând, începe tot mai des să acceseze doar site-urile de limbă franceză care vorbeau despre Jihad, despre necesitatea luptei împotriva americanilor staţionaţi în Irak. Tot mai puternic influenţat de către autoproclamatul emir Farid, este pe punctul de a pleca în Irak pentru a se înrola în rândurile luptărorilor Al-Qaida. Deşi nu făcuse armata, entuziasmul lui Kuaşi pentru Jihad era foarte mare, dar cu cât se apropia ziua când trebuia să plece în Irak, cu atât mai mult începea să-i scadă entuziasmul iniţial. îşi dădea seama că, dacă ar fi luptat în Irak, împotriva americanilor, nu avea prea multe şanse de supravieţuire. Nevrând să pară fricos, Kuaşi a început să caute o soluţie care săi permită să apară drept un om curajos. La vremea respectivă, Kuaşi îşi câştiga viaţa livrând pizza, la domiciliu. Cu câteva zile înainte de a lua avionul cu destinaţia Siria, urmând apoi să ajungă în Irak, Kuaşi este arestat şi acuzat de asociere cu răufăcători în scopul de a pune la cale şi executa acte de terorism. Judecat în 2008, iniţial condamnat la 10 ani de închisoare, Kuaşi nu a fost condamnat decât la 3 ani din care s-au scăzut 18 luni. Din ziua în care a fost eliberat, el şi fratele său mai mare Said, de 34 de ani, au făcut tot ce este posibil ca să se dea la fund, să fie uitaţi. Pentru aceasta, au plecat în provincie, în regiunea Reims. Doi ani mai târziu numele lui Kuaşi este asociat cu planul de evadare din închisaore al islamistului Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului islamic înarmat algerian, condamnat în 2002 la închisoare pe viaţă pentru comiterea atentatului în staţia RER muzeul Orsay, în octombrie 1995, atantat de pe urma căruia 30 de persoane au fost rănite, din fericire nefiind niciuna moartă. în doasarul Belkacem, Kuaşi era bănuit că este un apropiat al lui Djamel Beghal, o altă figură importantă a islamismului radical francez. Beghal făcuse 10 ani de închisoare pentru pregătire de atentate. Beghal era bănuit că a participat împreună cu Şerif Kuaşi la antrenamente ce se desfăşurau în locuri secrete. Kuaşi a fost din nou cercetat în afacerea Belkacem dar din lipsă de dovezi a fost pus în libertate. De atunci, Kuaşi a dispărut fără urmă, nimeni nemaiştiind nimic despre el, până în ziua de 7 ianuarie 2015 când se crede că este unul dintre cei trei arabi de naţionalitate franceză care au asasinat cu sânge rece opt ziarişti ai săptămânalului Charlie Hebdo.
Asasinarea lor este un gest reprobator. Libertatea de expresie nu trebuie asasinată. Personal, în aceste momente grele sunt alături de Charlie Hebdo, alături de Franţa, acea Franţă care a luptat şi luptă pentru libertatea de a gândi în deplină libertate de manifestare a spiritului.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro