SORANA CÎRSTEA VINE LA BUCHAREST OPEN

Mihai ROŞOIU

Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Ana Bogdan sunt cele cinci românce confirmate pe tabloul principal de la BRD Bucharest Open. La turneu au fost confirmate 23 de jucătoare, dintre care cel mai bine clasată este letona Anastasia Sevastova, locul 19 în clasamentul mondial, care va fi şi principala favorită, urmată de Carla Suarez Navarro, ocupanta poziţiei a 23-a WTA.
Dintre românce, cel mai bine stă Mihaela Buzărnescu, aflată pe locul 33 WTA şi care a favorita a patra. Bucureşteanca a fost protagonistă a uneia dintre cele mai mari surprize de la Roland Garros, când a eliminat-o în turul 2 pe cea de-a patra favorită, Elina Svi-tolina.
Dintre celelalte românce, Irina Begu (40 WTA) e a şasea favorită, în timp ce Sorana Cîrstea e a şaptea, Monica Niculescu e a 10-a, iar Ana Bogdan e a
11-a.
„Cu excepţia Simonei Halep, cele mai bune şi mai în formă jucătoare ale momentului din România sunt pe tabloul principal. Le avem la Bucureşti pe dubla campioană de anul trecut, Irina Begu, dar şi pe Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Ana Bogdan, componente de bază ale echipei de Fed Cup a României, ceea ce mă face să declar, cu convingere, că această ediţie aniversară, este cea de-a cincea, va fi una foarte puternică şi foarte atractivă. Tot turneul, de fapt, se anunţă puternic şi echilibrat, pentru că pe tablou le mai avem pe Sevastova, jucătoare de Top 20, pe Suarez Navarro şi Errani, ambele foste jucătoare de Top 10 WTA, precum şi pe fosta câştigătoare a turneului nostru, Anna Karolina Schmiedlova. Apoi, să nu excludem posibilitatea de a o avea pe teren chiar şi pe Simona Halep, de două ori campioană la BRD Bucharest Open, care poate primi, dacă solicită, şi noi ne dorim mult ca ea să joace aici, unul dintre cele două wild-card-uri WTA”, a declarat Dumitru Hărădău, preşedintele turneului de la Bucureşti.
Turneul BRD Bucharest Open se va desfăşura în perioada 16-22 iulie şi va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport. La ediţia de anul trecut, titlul la simplu a fost câştigat de Irina Begu, iar la dublu de perechea Irina Begu/Raluca Olaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CSM TÂRGOVIŞTE ÎN CEV CUP

1. CSM Bucureşti – campioană a României şi câştigătoare a Cupei României la volei feminin, participă în Liga Campionilor 2. CSM Volei Alba Blaj – participă în Liga Campionilor 3. Ştiinţa Bacău – calificată pentru Cupa CEV 4. CSM Târgovişte – calificată pentru Cupa CEV 5. UVT Agroland Timişoara – […]