Published On: mar, Mai 8th, 2018

SORANA CÎRSTEA, VICTORIE LA MADRID Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, a învins-o, duminică, pe sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 51 WTA, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-4, calificându-se în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory Madrid Open

Cîrstea s-a impus după un meci care a durat două ore şi trei minute şi în care a avut emoţii pe final, când Siniakova a revenit de la 1-5 în decisiv la 4-5 şi 30-0 pe serviciul jucătoarei din Târgovişte. Sorana Cîrstea a câştigat apoi patru puncte la rând şi a devenit a doua româncă în turul secund, după Irina Begu, locul 36 WTA, care a eliminat-o, sâmbătă, pe letona Jeelna Ostapenko,
locul 5 WTA.
In faza următoare, Sorana Cîrstea o va întâlni pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14.
Calificarea în manşa a doua este recompensată cu un premiu de 36.775 de eruo şi cu 65 de puncte WTA.
Sâmbătă, Irina Begu (locul 36 WTA) a reuşit o performanţă extraordinară, eliminând-o din turneul de la Madrid pe una dintre favorite, Jelena Ostapenko (locul 5 WTA), campioana de la Roland Garros! Irina Begu sa calificat în turul al doilea după ce a câştigat partida în două seturi, 6-3,6-3, într-o oră şi 25 de minute!

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>