SORANA CÎRSTEA, A DOUA JUCĂTOARE A ROMÂNIEI

Mihai ROŞOIU

Simona Halep a debutat la Australian Open, marţi, 21 ianuarie, de la ora 10. WTA a dat publicităţii clasamentul chiar în ziua în care s-a dat start în primul Grand Slam al anului. Sportiva noastră va debuta la AO de pe podium. Simo a urcat pe locul 3, cu 5561 de puncte, făcând astfel rocada cu Naomi Osaka.
Sorana Cîrstea, care a trecut în primul tur de la Australian Open de Barbora Strycova, scor 6-2, 7-6, se află pe locul 74 în clasamentul WTA, dat publicităţii chiar în ziua în care a început primul Grand Slam al anului.
Pe lângă cele două sportive, în top 100 WTA se mai află şi Ana

Bogdan, care ocupă locul 98. Bianca Andreescu, canadianca cu origini româneşti, se află pe locul 6, cu 4935 de puncte. Câştigătoarea de la US Open nu va evolua la Australian Open.
„Mi-ar plăcea să câştig Australian Open! În primul rând, miar plăcea să-l câştig pentru că Darren Cahill e australian. Cred că ar fi ceva deosebit. E şi familia lui acolo. Apoi, eu m-am antrenat în Australia acum doi ani.
Am petrecut Crăciunul acolo, adică am o oarecare afinitate cu australieni, pentru că sunt oameni relaxaţi şi m-au primit cu căldură mereu, de câte ori am jucat acolo”, a spus Halep, într-un clip promoţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢURI

ANUNŢURI