SORANA CÎRSTEA A COBORÂT PE LOCUL 52 ÎN CLASAMENTUL WTA

Date:

Simona Halep începe, luni, săptămâna cu numărul 45 în fruntea clasamentului WTA. Românca îşi păstrează avantajul de 2.086 de puncte faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline Wozniacki.
Un salt important în ierarhie a avut câştigătoarea US Open, japoneza Naomi Osaka. Ea a urcat de pe locul 19 pe locul 7, intrând în premieră în Top 10. Anterior, cel mai bun loc din carieră al sportivei de 20 de ani fusese
17.
Serena Williams, finalista US Open, a urcat de pe locul 26 pe locul 16.
Pentru că nu şi-a apărat trofeul cucerit în 2017 la Flushing Meadows, americanca Sloane Stephens a coborât de pe locul 3 pe locul 9. De pe 4 pe 3 a urcat germana Angelique Kerber, Caroline Garcia din Franţa a urcat şi ea, două poziţii, de pe 6 pe 4, în timp ce ucraineanca Elina Svitolina a urcat de pe locul 7 pe 6.
Celelalte românce din Top 100 WTA au înregistrat următoarele evoluţii: Mihalea Buzărnescu a coborât de pe locul 21 pe 23, cu 2.028 de puncte, Sorana Cîrstea a coborât de pe locul 51 pe 52, cu 1.065 de puncte, Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 59 pe 53, cu 1.026 de puncte, Ana Bogdan a urcat de pe locul 83 pe 80, cu 785 de puncte, iar Monica Niculescu a coborât de pe 62 pe 81, cu 777 de puncte.
În Top 200 WTA, Irina Bara a coborât de pe 139 pe 150, cu 422 de puncte, la fel Alexandra Dulgheru, care a coborât de pe 140 pe 152, cu 417 puncte.
La dublu, Irina Begu a urcat de pe locul 26 pe 24, cu 2.805 puncte, Mihalea Buzărnescu se menţine pe locul 29, cu 2.550 de puncte, Monica Niculescu a coborât cinci poziţii, până pe 49, cu 1.580 de puncte, la fel Raluca Olaru, două poziţii, până pe 53, cu 1.475 de puncte, Irina Bara, şapte poziţii, până pe locul 76, cu 1.060 de puncte, şi SoranaCîrstea, 21 de poziţii, până pe 87, cu 932 de puncte.

După US Open, jucătoarele din Top 10 WTA sunt următoarele:
1. Simona Halep (România) 8.061 de puncte;
2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.975;
3. Angelique Kerber (Germania) 5.425;
4. Caroline Garcia (Franţa) 4.725;
5. Petra Kvitova (Cehia) 4.585;
6. Elina Svitolina (Ucraina) 4.555;
7. Naomi Osaka (Japonia) 4.115;
8. Karolina Pliskova (Cehia) 4.105;
9. Sloane Stephens (SUA) 3.912;
10. Jelena Ostapenko (Letonia) 3.787.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...