Published On: mie, iul. 18th, 2018

SORANA CIRSTEA A AJUNS PE LOCUL 57

nichiduta.ro

Simona Halep începe săptămâna cu numărul 37 în fruntea ierarhiei jucătoarelor profesioniste de tenis, cu 7.571 de puncte. WTA a publicat clasamentul valabil începând de luni, iar sportiva română are un avans de 831 de puncte, în scădere de la 961 de puncte, faţă de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, cu 6.740 de puncte, după turneul de la Wimbledon.
Câştigătoarea turneului de la Wimbledon, germana Angelique Kerber, a urcat şase pozţii, până pe locul 4, cu 5.305 puncte, Finalista, americanca Serena Williams, a urcat 153 de locuri, până pe 28, cu 1.615 puncte.
Câştigătoarea ediţiei din 2017, spaniola Gabrine Muguruza, eliminată în turul al doilea în aceast an, a coborât patru poziţii, până pe locul 7, cu 4.620 de puncte.
În Top 10, americanca Sloane Stephens a urcat o poziţie, până pe locul 3, cel mai bun din carieră. Ucraineanca Elina Svitolina şi Caroline Garcia din Franţa se menţin pe locurile 5, respectiv 6. Petra Kvitova şi Karolina Pliskova, ambele din Cehia, au coborât câte o pozţie, pe locul 8, respectiv 9. Germana Julia Goerges, semifinalistă la Wimbledon, a urcat trei poziţii, până pe locul 10. Americanca Venus Williams a ieşit din Top 10 după o lungă perioadă, ajungând pe poziţia a XlV-a.
Mihaela Buzărnescu este a doua jucătoare română cel mai bine clasată în această săptămână, pe locul 25, cu 1.693 de puncte. Buzărnescu a înregistrat o nouă ascensiune, de trei poziţii, ajungând pe cel mai înalt loc ocupat în carieră.
Irina Begu a coborât de pe locul 36 pe 42, cu 1.245 puncte, la fel Sorana Cîrstea, de pe locul 51 pe 57, cu 976 de puncte.
Monica Niculescu a urcat de pe 61 pe 59, cu 927 de puncte, în timp ce Ana Bogdan a coborât de pe 59 pe 66, cu 871 de puncte.
În Top 200 WTA, Alexandra Dulgheru a urcat 16 poziţii, până pe locul 125, cu 490 de puncte. Irina Bara a coborât un loc, până pe 151, cu 389 de puncte, iar Elena-Gabriela Ruse a urcat 13 poziţii, până pe locul 182, cel mai bun din carieră, cu 280 de puncte.
La dublu, Monica Niculescu a coborât de pe locul 19 pe 31, cu 2.487 de puncte. Irina-Camelia Begu a urcat de pe 29 pe 26, cu 2.865 de puncte, şi a devenit jucătoarea română cel mai bine clasată în ierarhia de dublu.
Mihaela Buzărnescu a urcat de pe 35 pe 32, cu 2.475 de puncte, Raluca Olaru se menţine pe 47, cu 1.655 de puncte, Sorana Cîrstea a urcat de pe 66 pe 65, cu 1.162 de puncte, la fel Irina Bara, de pe 72 pe 71, cu 1.080 de puncte.
Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Simona Halep (România) 7.571 de puncte;
2. Caroline Wozniacki (Danemarca)
6.740;
3. Sloane Stephens (SUA) 5.463.
4. Angelique Kerber (Germania) 5.305.
5. Elina Svitolina (Ucraina) 5.020;
6. Caroline Garcia (Franţa) 4.730;
7. Garbine Muguruza (Spania) 4.620;
8. Petra Kvitova (Cehia) 4.550;
9. Karolina Pliskova (Cehia) 4.485;
10. Julia Goerges (Germaniei) 3.980.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro