SOCIETATEA ELECTRICA FURNIZARE SA COMUNICAT DE PRESĂ Electrica Furnizare anunţă existenţa unei tentative de phishing

BUCUREŞTI, 27 iulie 2020 –
Electrica Furnizare anunţă existenţa unei tentative de phishing prin intermediul căreia clienţii sunt notificaţi cu privire la emiterea unor facturi şi îndemnaţi să facă plata acestora prin accesarea unui link reprezentând un număr de cont.
Electrica Furnizare se delimitează de orice e-mail trimis în numele companiei care utilizează alte extensii decât electricafurnizare.ro.
Electrica Furnizare nu a solicitat şi nu va solicita, prin intermediul e-mail-ului, informaţii cu caracter confidenţial sau efectuarea plăţilor via alte canale decât cele oficiale, cunoscute şi promovate constant în rândul clienţilor: MyElectrica, ATM-uri, terminale de plată, internet banking, virament bancar, agenţiile şi sucursalele băncilor, punctele de plată Paypoint, centrele de plată un-doi ale Mobile Distribution, staţiile OMV/magazinele Orange, serviciul Westaco Express. Pentru mai multe detalii referitoare la plata facturilor, clienţii sunt rugaţi să acceseze site-ul Electrica Furnizare: https://www.electri-cafurnizare.ro/modalitati-de-plata-fac-tura-electrica-furnizare/.
Pentru a evita să devină victime ale unui atac de phishing, Electrica Furnizare le recomandă clienţilor săi următoarele:

  • Săverifice cu atenţie adresa de e-mail a expeditorului, în special domeniul de găzduire;
  • Să nu ia în considerare şi să nu acce

seze link-uri sugerate în comunicări transmise în numele Electrica Furnizare de la adrese de e-mail care nu au extensia electricafurnizare.ro;

  • Să nu deschidă ataşamente dacă nu sunt siguri de conţinutul acestora;
  • Să plaseze cursorul peste link-urile suspecte, înainte de a da click pe ele, urmărind ca adresa URL a link-ului să corespundă cu descrierea acestuia;
  • Să nu introducă date cu caracter personal sau să efectueze plăţi în pagini nesecurizate. O pagină securizată se poate identifica căutând simbolul sub formă de lacăt închis, afişat de browser-ul utilizat, precum şi prezenţa literei „s” (reprezentând termenul „secure” – în condiţii de siguranţă) la începutul adresei site-ului: „https://”. Aceste elemente indică utilizarea de către site a unei conexiuni securizate, astfel încât informaţiile despre tranzacţie nu sunt divulgate către terţi. Dacă aceste elemente nu sunt disponibile, plata trebuie abandonată.
    Electrica Furnizare a luat toate măsurile necesare contracarării unui astfel de atac cibernetic astfel încât securitatea datelor clienţilor să fie garantată iar aceştia să nu înregistreze pierderi.
    Clienţii care suspectează primirea unor e-mailuri ce se pot încadra la categoria phishing sunt rugaţi să informeze compania la adresa de email: office@electricafurnizare.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Salariaţii în şomaj tehnic sunt asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate

Pentru a restabili calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru angajaţii aflaţi în şomaj tehnic, pentru care angajatorii au virat sumele aferente contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate, CNAS a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă datele cuprinse în listele, asumate de reprezentantul legal al […]