Situaţia COVID-19 în Dâmboviţa

La nivelul judeţului Dâmboviţa, poliţiştii continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID – 19, dar şi pentru prevenirea faptelor antisociale. Astfel, au fost desfăşurate 11 acţiuni punctuale în cadrul cărora au fost efectuate verificări la 126 de obiective/locaţii de pe raza judeţului Dâmboviţa, dar şi în 231 de mijloacele de transport. Activităţile au ca obiectiv conştientizarea tuturor persoanelor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanţare socială şi de respectare a prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.
Miercuri, conform DSP Dâmboviţa:

  • Persoane confirmate cu COVID-19: 1.289 (36 persoane astăzi)
  • Persoane vindecate, în total: 473
  • Persoane decedate de la debutul pandemiei:
    42

Reprezentanţii ISU „Basarab I” Dâmboviţa au efectuat 23 de misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu COVID-19 la unităţile spitaliceşti/domiciliu, respectiv misiuni pentru decontaminarea tehnicii şi a personalului care a participat la acţiunile de transport. De asemenea, cei ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa au efectuat 21 misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu COVID-19 la unităţile spitaliceşti/domiciliu precum şi pentru transportul probelor biologice recoltate.
Recomandăm cetăţenilor să manifeste seriozitate şi responsabilitate în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de distanţare fizică şi a celor de igienă sanitară, pentru a nu pune în pericol atât propria viaţă cât şi întreaga comunitate.
Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt priorităţile tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii şi pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE
(0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

LEGALITATEA INVESTIŢIILOR PUBLICE ÎN INFRASTRUCTURA LOCALĂ, VERIFICATĂ DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în 269 de dosare penale pentru fapte în legătură cu modul de atribuire şi derulare a contractelor de investiţii publice în infrastructura locală. Prejudiciul estimat, până în prezent, depăşeşte 104.000.000 de lei.Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române coordonează […]