Sindicatele din Învăţământ ameninţă cu GREVĂ GENERALĂ

0 0

Liderii de sindicat din educaţie urmează să aibă o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă, după greva de miercuri. În funcţie de cum vor decurge discuţiile, sindicaliştii vor decide ce vor face în următoarea perioadă. “Așteptăm să vedem care e reacția domnului premier. Domnia sa a declarat săptămâna trecută că săptămâna aceasta va avea 2 întâlniri cu reprezentanți din domeniul sănătății și învățământului, până acum nu am fost chemați la nici o întâlnire (n.red. miercuri seara ministrul Educației a anunțat că premierul se va întâlni vineri cu sindicatele). Așteptăm cu nerăbdare. Vom participa și vom vedea care sunt soluțiile primului ministru”, spune Marius Nistor

Liderul de sindicat a declarat că următoarea formă de protest este greva generală.

“Facem o analiză acum asupra grevei de avertisment de miercuri și am apreciat faptul că toți colegii care au semnat pentru greva de avertisment, au susținut greva și au cerut chiar în cazul în care nu există un răspuns rapid din partea executivului, să trecem la următoarea formă de protest.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Contribuabilii persoane fizice pot dona până la 3,5% din impozitul pe venit!

Contribuabilii persoane fizice pot dona, potrivit Codului Fiscal, până la 3,5% din impozitul pe venit. Pentru ca sumele respective să poată ajunge acolo unde doresc – la semeni în suferință, asociaţii non-profit, ONG-uri care ajută copiii săraci, animale etc, acestea trebuie să completeze și să depună Declarația 230.Declarația sau Formularul […]