Published On: mie, dec. 19th, 2018

Siguranţa jucăriilor, inclusiv la comerţul online, în vizorul inspectorilor OPC

nichiduta.ro

Inspectorii OPC au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv la comerţul online.
Au fost verificaţi 734 de operatori economici, din care 723 cu vânzare directă şi 11 cu vânzare online. La 432 din operatorii controlaţi, reprezentând 58,85%, s-au depistat abateri de la prevederile legale.
Cu ocazia controlului, s-au efectuat prelevări de probe pentru verificarea siguranţei jucăriilor şi depistarea de jucării periculoase (care nu respectă cerinţele esenţiale de siguranţă) şi transmiterea de notificări, în cadrul sistemului RAPEX (sistemul de alerta rapida privind produsele periculoase). Rezultatul va fi comunicat, după finalizarea analizelor şi transmiterea rapoartelor de expertizare, emise de laboratorul specializat.
Măsuri dispuse şi sancţiuni aplicate
Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 492 de sancţiuni, din care 260 de avertismente şi 232 de amenzi contravenţionale.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 980.100 lei.
S-au dispus 211 măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru nerespectarea cerinţelor de marcare/etichetare şi informare a consumatorilor, pentru jucării în valoare de 519.641 lei şi 41 de măsuri de oprire definitivă, pentru nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă, pentru jucării în valoare de 95.356 lei, la vânzarea directă şi 2 măsuri de remediere (de corectare sau completare a informaţiilor conţinute de site-urile de publicitate la care s-au depistat abateri), la vânzarea online.
Deficienţe constatate privind vânzarea directă:
– abateri privind inscripţionarea numelui, a denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi a adresei la care aceştia pot fi contactaţi la 123 de operatori economici din totalul operatorilor controlaţi;
– abateri privind menţionarea numărului unic de înregistrare pe jucărie, pe ambalaj sau în documentele însoţitoare, la 14 operatori economici reprezentând 1,93% din totalul operatorilor controlaţi;
– abateri privind marcajul de conformitate CE la 37 de operatori economici, reprezentând 5,11% din totalul operatorilor controlaţi;
– abateri privind cerinţele generale de siguranţă (lipsa avertismentelor generale de vârstă, a avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum şi a instrucţiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba româna a tuturor celor menţionate), totodată şi abateri privind cerinţele speciale de siguranţă la 171 de operatori economici, reprezentând 23,65% din totalul operatorilor controlaţi;
– abateri privind declaraţia de conformitate (lipsa acesteia sau neîntocmirea ei în conformitate cu modelul din Anexa nr. 3 la HG) la 15 operatori economici;
– abateri privind documentaţia tehnică la 15 operatori economici;
– abateri privind desfăşurarea promoţiilor la 11 operatori economici;
– alte tipuri de abateri la 153 de operatori economici;
S-au constatat practici comerciale incorecte la 10 operatori economici
Vânzarea online. Analiza site-urilor de prezentare şi publicitate
Au fost verificaţi 11 profesionişti, cu site-uri de prezentare şi publicitate.
La două dintre aceştia, reprezentând 18,18% din totalul controlat online, sau depistat abateri de la prevederile legale.
Măsuri dispuse şi sancţiuni aplicate
Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 1 avertisment şi 1 amendă şi s-au dispus 2 măsuri de remediere, prin corectarea sau completarea informaţiilor prezentate pe site-urile de prezentare şi publicitate, la care sau constatat abateri.
Deficienţe constatate privind vânzarea online
Nerespectarea prevederilor legale de informarea a consumatorilor privind dreptul de retragere s-a constatat la 2 operatori economici.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro