Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor dâmbovițeni

Polițiștii dâmbovițeni au continuat acțiunile organizate pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
Pe parcursul zilei trecute, polițiștii au intervenit la 23 de evenimente, dintre care 15 au fost solicitări prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, fiind sesizate 17 infracțiuni, dintre care 3 contra patrimoniului și 9 contra persoanei.
În total, în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 498 de sancțiuni contravenționale, iar în cadrul acțiunilor din trafic, pentru nerespectarea prevederilor legale, au dispus reținerea a 45 de permise de conducere și a 17 certificate de înmatriculare.
Totodată, în cadrul acțiunilor organizate pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic generat de virusul Sars-CoV-2, au fost legitimate 1.704 de persoane, au fost verificate 64 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 36 de restaurante/ terase/ fastfood-uri.

De asemenea, în atenția polițiștilor s-au aflat și mijloacele de transport persoane, fiind controlate 281 astfel de autovehicule.
În continuare, polițiștii dâmbovițeni sunt la datorie, zilnic fiind organizate noi acțiuni pentru siguranța cetățenilor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"Educație montană pentru tineret" este în plină desfășurare, proiect implementat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița

În perioada 1 – 31 august 2021, în incinta Complexului Cerbul din munții Bucegi, Asociația Ecologică Floare-de-Colț, membră a Fundației pentru Tineret Dâmbovița și a Grupului de Acțiune Locală „Bucegi – Leaota”, implementează, în parteneriat cu Asociația Chindia Jurasic Park, proiectul „Educație montană pentru tineret”.Proiectul este finanțat de Consiliul Județean […]