Published On: mie, Iul 26th, 2017

Siguranţa cetăţenilor, o prioritate pentru poliţiştii dâmboviţeni

In perioada 17-23 iulie, 397 de poliţişti, dintre care 278 de la ordine publică şi 93 de la rutieră, au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor pe parcursul sezonului estival.
In activităţile de menţinere a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii au fost sprijiniţi şi de efective de jandarmi.
Pe parcursul celor 7 zile, poliţiştii au intervenit la 219 de evenimente, dintre care 154 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 1.283 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la 233.175 de lei.
Din totalul amenzilor, 140 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 1.043 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie în conformitate cu prevederile O.U.G
195/2001.
Peste 320 de conducători auto au fost amendaţi pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 5 pentru consum de alcool.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 58 de permise de conducere, au retras 46 de certificate de înmatriculare şi au confiscat bunuri în valoare totală de 15.250 de lei.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>