Published On: joi, Sep 7th, 2017

SFINŢIREA MĂNĂSTIRII STELEA DIN TÂRGOVIŞTE

Duminică, 10 septembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi slujba de sfinţire a Mânăstirii Stelea din Târgovişte.
Acest eveniment va avea loc după ce, la iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale, începând cu anul 2001, a fost consolidată şi reabilitată biserica, a fost restaurată pictura, s-a efectuat curăţirea componentelor artistice din piatră, s-a reconstruit stăreţia şi un nou corp de chilii, s-a înlocuit acoperişul la chiliile existente, muzeu şi turnul clopotniţă, s-a construit Sala Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, a fost realizat gardul de zid împrejmuitor din incinta mânăstirii, a fost reabilitată Casa Egumenească, în care a fost inaugurat Muzeul Eparhial (2004), ce a fost reamenajat complet (2016) şi a fost realizată ameneajarea peisagistică a incintei.
Amintim că locaşul de cult, monument de referinţă pentru arta Ţării Româneşti din secolul al XVII-lea, este ctitoria Voievodului Vasile Lupu al Moldovei, din anul 1645, fiind construită, ca semn al împăcării cu Voievodul Matei Basarab. De asemenea, precizăm că, aici, a funcţionat prima instituţie de învăţământ superior din Muntenia, Schola graeca et latina, în secolul al
XVII-lea.
Conform tradiţiei noastre ortodoxe liturgice, acest moment reprezintă o ocazie specială pentru credincioşii care vor dori, bărbaţi şi femei, de a se închina şi intra în Sfântul Altar, până seara târziu.
Ceremoniile vor debuta, în ziua de 9 septembrie a.c., cu Vecernia solemnă a sărbătorii, începând cu ora 18.00.
Invităm credincioşii să participe, în număr cât mai mare la slujba de la Mânăstirea Stelea, duminică, 10 septembrie a.c., începând cu ora 7.00.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente