Published On: vin, apr. 6th, 2018

Sfaturi utile ale poliţiştilor damboviţeni pentru cumpărături în siguranţă

Pentru a vă bucura pe deplin de bunurile cumpărate în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, poliţiştii vă sfătuiesc să ţineţi cont de câteva sfaturi pentru protecţia dumneavoastră.
În magazine, centre comerciale:
– Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume importante de bani, în numerar!
– Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toţi banii, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora!
– Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur! – Aglomeraţia reprezintă un factor favorizant pentru furturile din buzunare şi genţi. Dacă sunteţi împins, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau poşeta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!
– Folosirea telefonului/tabletei sau a altor gadgeturi vă pot distrage pe dumneavoastră, dar pot atrage şi atenţia hoţilor.
– Nu lăsaţi bunuri de valoare (borsetă, servietă, haine) în căruciorul pentru cumpărături!
– Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de”chilipiruri” (produsele pot fi contrafăcute). Dacă vă decideţi să faceţi cumpărăturile online:
– Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informaţii!
– Documentaţi-vă înainte de a participa la licitaţiile prin internet, cu privire la obligaţiile dumneavoastră în calitate de cumpărător, dar şi cu privire la obligaţiile vânzătorului.
– Examinaţi feedback-ul vânzătorului, oferit de alţi cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacţionare, nu cumpăraţi de la el. – Nu oferiţi niciodată informaţiile de pe card, dacă site-ul nu foloşeste o conexiune securizată şi dacă reputaţia acestuia este îndoielnică.
– Verificaţi în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiţi, pentru a observa dacă nu cumva este diferit faţă de site-ul original. Accesaţi site-ul original direct şi nu prin link-uri primite prin e-mail.
– Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute. Folosiţi un serviciu de curier cu plata ram-burs, ce permite deschiderea coletului la primire, asigurându-vă astfel că plătiţi pentru ce aţi comandat.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>