Sf. Gheorghe va fi sărbătorit o săptămână mai târziu decât în mod normal

Anul acesta, sărbătoarea Sfântului Gheorghe nu va mai avea loc pe data de 23 aprilie, aşa cum se obişnuia, ci pe data de 29 aprilie, la o zi după Paşte.
Biserica Ortodoxă Română motivează această schimbare datorită faptului că anul acesta sărbătoarea pică în săptămâna Patimilor.
„Pentru că sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade în săptămâna Sfintelor Pătimiri, care este cea mai intensă din punct de vedere spiritual, din anul bisericesc, s-a decis, dar nu este prima dată, ca doar slujba Sfântului Gheorghe să se oficieze luni, imediat după Paşti. E o raţiune liturgică, ţine de ordinea tipiconală a slujbelor bisericeşti şi are legătură deci cu acest tip de ordine liturgică în care se dă maximă atenţie, întotdeauna, sărbătorii celei mai importante. În cazul nostru vorbim de sărbătoarea Învierii Domnului. Este firească această deplasare a slujbei nu a sărbătorii efective care rămâne tot pe 23 aprilie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CLINCENI SE DETAŞEAZĂ ÎN FRUNTEA CLASAMENTULUI

Jocul rezultatelor de sâmbătă a relansat lupta pentru promovarea în Liga I, după ce două din primele patru clasate au suferit înfrângeri la limită. Surpriza zilei s-a consemnat la Constanţa, acolo unde ASSCS Farul, echipă aflată pe locul 17 -retrogradabil la final de campionat, a dat lovitura în duelul cu […]