Published On: joi, apr. 9th, 2020

Serviciile veterinare implicate în criza de coronavirus din România

încă de la începutul lunii martie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi-a arătat disponibilitatea pentru a pune la dispoziţie echipamentele operaţionale existente din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, precum şi din laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, pentru posibilitatea testării probelor prelevate de la subiecţi umani în identificarea ARN viral SARS-CoV2.
Din data de 27.03.2020, în baza protocoalelor încheiate între Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) – prin Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) şi Ministerul Sănătăţii(MS) – prin Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), precum şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba şi Directia de Sănătate Publică (DSP) Alba, specialiştii au prelucrat pană la această dată peste 2.000 de teste pentru detecţia Coronavirus SARS-CoV-2, capacitatea maximă fiind de 300 de teste pe zi.
începând cu această săptămână, pentru creşterea capacităţii de testare la nivelul judeţelor, se vor mai adăuga încă doua laboratoarele sanitare veterinare judeţene din Satu Mare şi Bistriţa Năsăud.
Menţionăm că în perioada următoare, în baza protocoalelor de colaborare încheiate între structurile din subordinea ANSVSA şi MS, se vor efectua testări pentru coronavirus SARS-Cov-2 şi în judeţele Arad, Olt, Brăila, Prahova şi Tulcea.
De asemenea, precizăm faptul că au fost împrumutate în baza contractelor de comodat, echipamente PCR către: Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, Spitalul de Boli Infecţioase Cluj şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Timiş.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>