Serdanu – tradiţii deosebite de Bobotează

Din punct de vedere calendaristic, Botezul apelor sau Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă, care încep pe 25 decembrie, cu Naşterea Domnului. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos, iar legenda spune că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii au venit pe râul Iordanului, pentru a o împiedica. În acel moment Dumnezeu a poruncit preoţilor să sfinţească apele iar diavolii s-au înnecat. În mai multe localităţi dâmboviţene se păstrează nealterate obiceiuri moştenite din străbuni unele destul de rar întâlnite în această parte a ţării. Este şi cazul satului Serdanu, comuna Lunguleţu, unde, după slujba de Bobotează, preoţii ies din biserică şi are loc Botezul Cailor. Animalele sunt gătite cu ciucuri şi harnaşamente frumoase, iar tinerii îi plimbă călare pe uliţele satului. Obiceiul simbolizează legătura puternică dintre oamenii şi animalele care le-au fost şi încă le mai sunt de folos la muncile câmpului. Botezul cailor se mai întâlneşte în Bărăgan, în Oltenia, la Băileşti şi în Prahova, la Târşor şi Pietroşani.
Tot la Serdanu, întreaga suflare a satului se strânge apoi pe malurile Dâmboviţei şi pe podul de la Cotu’ Morii, iar preoţii aruncă în apă crucea sfinţită. Tinerii cei mai curajoşi înoată să prindă crucea iar câştigătorul întrecerii este privit cu respect de ceilalţi.
Se spune că cine se spală cu apă sfinţită din râul Dâmboviţa este ferit de boli şi de rele. Tot în ziua de Bobotează la Lunguleţu se mănâncă păsat iar gospodării se cinstesc cu ţuică fiartă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Adrian Ţuţuianu (Pro România), despre situaţia din PSD Dâmboviţa: "Nu va fi nicio conferinţă judeţeană pe 10 ianuarie!"

Într-un comentariu cu privire la situaţia din PSD Dâmboviţa şi eventuale discuţii pe tema unei posibile alianţe electorale, senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a probat o doză serioasă de scepticism: „Nu va fi nicio conferinţă judeţeană pe 10 ianuarie, vă anunţ eu. Probabil că nu vor fi conferinţe judeţene […]