Published On: joi, dec. 13th, 2018

Semnal de alarmă tras de poliţiştii dâmboviţeni Atenţie la modul în care utilizaţi cardurile bancare!

nichiduta.ro

Poliţiştii trag un semnal de alarmă. Aceştia vin cu o serie de recomandări, pentru ca oamenii să nu devină victimele skimming-ului, care constă în copierea datelor de pe benzile magnetice ale cărtilor de credit. Persoanele care intenţionează să extragă bani dintr-un astfel de bancomat nu pot bănui escrocheria deoarece până şi meniul bancomatului poate fi identic cu unul original.
Cardul de credit sau de debit este un instrument cu multe avantaje, utilizat din ce în ce mai mult în zilele noastre. Pentru protejarea acestuia şi a banilor dumneavoastră, vă recomandăm:
– Memoraţi Numărul Personal de Identificare (PlN). Acesta nu trebuie notat şi ţinut în portofel sau lângă card! Nu-l dezvăluiţi, cu atât mai mult persoanelor necunoscute indiferent de motivul invocat de acestea.
– Anunţaţi imediat instituţia financiară în caz de pierdere, furt sau blocare a cardu-
lui!
– Acoperiţi ecranul şi tastatura ATM-ului astfel încât persoana care aşteaptă în spatele dumneavoastră să nu vă poată vedea PIN-ul sau suma tranzacţionată!
– Imediat după efectuarea operaţiunii, puneţi banii, cardul şi chitanţa într-un loc sigur. – Când folosiţi un ATM în interiorul băncii, care cere folosirea cardului pentru a deschide uşa, nu lăsaţi străini să intre după dumneavoastră!
– Dacă observaţi ceva sau pe cineva suspect, anulaţi tranzacţia şi plecaţi imediat, iar dacă vă urmăreşte cineva după efectuarea unei tranzacţii, mergeţi către un loc aglomerat, bine iluminat şi sunaţi la poliţie!
– Atenţie şi la cumpărăturile în mediul online! Înainte de a introduce datele car-dului bancar, asiguraţi-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lacăţel care va indica faptul că respectivul site este securizat, iar adresa site-ului va începe cu HTTPS.
Este important să deţineţi un sistem de operare actualizat şi un antivirus, de asemenea actualizat, iar firewall-ul să fie activat. Există programe informatice care pot înregistra caracterele tastate, astfel datele cardului bancar precum şi alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro