SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEŢI

Poliţia Română şi Compania Naţională Căi Ferate, împreună cu Mercury 360, lansează campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare.
O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă puţini sunt cei care ştiu riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric şi a electrocutării la reţeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi). Este important de ştiut faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu reţeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălţime poate produce traume grave.
Campania ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi” se desfăşoară la nivel naţional, în perioada 17 iulie 2020 – 31 ianuarie 2021, iar pe parcursul acesteia un vagon de călători personalizat cu însemnele campaniei (vizual şi mesaj) va fi ataşat trenurilor care circulă în ţară, pentru a transmite mesajul preventiv. Pe traseul ,,călătoriei” vagonului personalizat, poliţiştii structurilor de prevenire şi poliţie transporturi vor organiza evenimente publice în staţiile CFR, astfel încât adolescenţii şi tinerii să înţeleagă mai bine care sunt riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectată regulile de conduită în incinta staţiilor de cale ferată, triajelor şi zonelor adiacente.
„În ultimii ani, zeci de tineri, de multe ori minori, au suferit accidente grave pentru un selfie pe tren. Dorinţa de faimă, în special pe reţele sociale, coroborată cu potenţialul de risc victimal crescut al acestora, a condus la acest deznodământ tragic. Prevenirea victimizării minorilor este o prioritate pentru Poliţia Română. Prin această campanie, încercăm să-i prevenim cu privire la riscul la care se expun dacă încearcă să urce pe trenurile/vagoanele staţionate în gări sau depouri sau pe cele dezafectate; riscul de electrocutare este foarte mare. Ne dorim ca tot mai mulţi tineri să conştientizeze cât de riscante sunt astfel de acţiuni, să înţeleagă pericolul generat de fenomenul arcului electric şi să le transmită şi prietenilor lor aceste informaţii, pentru a fi cu toţii în siguranţă. Aceasta este prioritatea zero a campaniei noastre, să conştientizăm riscurile şi să nu urcăm niciodată pe vagoanele unui tren. Să nu uităm: un self-ie pe tren nu va lua like-uri, ci vieţi.”, a declarat comisar şef de poliţie Sorin Stănică – Poliţia Română.
De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă mai uşor la public, a fost realizat un material video care prezintă, într-un mod simbolic, efectele electrocutării asupra a 3 emoticoane.
„Tema campaniei este foarte delicată. Targetul nostru este la vârsta rebeliunii, când orice semn venit din partea autorităţii – părinţi, profesori etc. – li se pare o invitaţie la sfidare. De aceea, am căutat soluţii creative, construite pe empatie, care să atragă atenţia tinerilor, ca şi cum mesajul ar veni din partea cuiva de vârsta lor. Înţelegem nevoia lor de a trăi experienţe inedite, dar şi căutarea de locuri interesante în care să facă fotografii, aşa cum fac şi personajele din video-ul campaniei noastre; mai mult, înţelegem nevoia generaţiei digitale de aşi exprima personalitatea în social media. De aceea, am ales să prezentăm consecinţele selfie-ului pe tren într-un mod metaforic, desprins din lumea lor, care, vizual, pare la limita unui videogame, dar care, din păcate, se poate transforma în realitate.”, a declarat Liviu Ţurcanu (Creative Director, Mercury360).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Sfântul Ilie şi legenda carului de foc cu care se plimbă pe cer Tradiţii şi obiceiuri de 20 iulie

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte – azi, 20 iulie – ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Ilie este unul dintre cei mai importanţi prooroci ai Vechiului Testament. El este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul Ilie este cinstit […]