Published On: mie, iul. 15th, 2015

Selecţie pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier-gastronomic

nichiduta.ro

bucatariEURES România dispune de 50 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfaşoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Bucureşti în luna octombrie 2015. Angajatori germani reprezentaţi de Serviciile de Plasare Internaţionala din cadrul Centralei de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor ZAV Bonn oferă locuri de muncă pentru următoarele ocupaţii: bucătar/bucătar şef/bucătar specialist (15 posturi), ospătar(15 posturi), barman (5 posturi) şi personal în industria gastronomiei de sistem (15 posturi).
„Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman şi personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune de limba germană (nivel B1/B2). Pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist, angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată şi experienţă în domeniu, precum şi cunoştinţe de limba germană, cel puţin nivel A2. Angajarea se face pe o perioadă de cel puţin 6 luni, începând cu luna octombrie 2015, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe durată nedeterminată. Salariul oferit este de 1500 – 2200 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar şi barman, 1700 – 2400 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist şi de 1450 euro brut/lună pentru personalul în industria gastronomiei de sistem.
Cazarea poate fi asigurată de către angajator sau acesta poate oferi sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
Persoanele cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa, strada Tudor Vladimirescu nr 1A, telefon 0732100377, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente:
– cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă);
– copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni);
– CV model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf);
– cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni);
– adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos /Apt pentru muncă”, a precizat Constanţa Anghel, director AJOFM Dâmboviţa.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro