Șelaru: Drum vicinal modernizat în asociere cu Consiliul Județean

Pentru primarul Gheorghiță Matei, modernizarea infrastructurii de drumuri din Comuna Șelaru rămâne o prioritate. Ca dovadă, după lucrările majore executate în prima parte a anului pe drumurile județene DJ 503 și DJ 611, care au inclus amenajarea rigolelor și podețelor, și proiectul realizat cu bani europeni, care vizează modernizarea a șapte kilometri de drumuri comunale, cu termen de finalizare în această lună, edilul a promovat un proiect viabil, primul care va fi implementat în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița.
Primarul Gheorghiță Matei a inițiat și depus, în vederea obținerii de finanțare prin PJDL, documentația pentru modernizarea drumului vicinal DV 121, spre comuna argeșeană Ștefan cel Mare. Un drum tranzitat zilnic de numeroși localnici din satul Fierbinți și nu numai. Potrivit procedurii, proiectul a fost validat de Comisia tehnică de specialitate iar asocierea a fost aprobată în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița.
„Am depus proiectul de reabilitare-modernizare a Drumului Vicinal 121, pe o lungime de 1,23 kilometri, între Fierbinți și Ștefan cel Mare, Jud. Argeș, în scopul obținerii finanțării prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Este un program foarte bun, prin care sunt susținute investiții care depășesc posibilitățile comunităților locale. Valoarea proiectului este de un mil-lion de lei, sumă ce va fi asigurată de la bugetul local și bugetul Consiliului Județean. Prin asfaltarea acestui drum, accesul la terenurile agricole din zonă va fi mai ușor și se îmbunătățesc considerabil condițiile de deplasare spre comuna vecină Ștefan cel Mare. Țin să mulțumesc și pe această cale domnului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consilierilor locali ai comunei Șelaru și consilierilor județeni, pentru implicare!”, a precizat primarul Gheorghiță Matei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Târgoviște: În paralel cu lucrările la parcul întins pe cinci hectare, lângă Complexul de Natație se construiește și o bază sportivă cu toate facilitățile necesare

Cu prilejul vizitei în teren, pe amplasamentul viitorului parc de la Complexul Turistic și de Natație, Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște, a anunțat începerea lucrărilor la un nou obiectiv de investiții din zonă. Este vorba despre construirea unei baze sportive, proiect cu o valoare de aproximativ șase milioane de lei […]