Published On: mie, mart. 13th, 2019

Şedinţa ordinară a filialei judeţene Dâmboviţa a ACoR

nichiduta.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, şi vicepreşedinţii Luciana Cristea şi Alin Manole au participat la şedinţa ordinară a Adunării Generale a filialei judeţene Dâmboviţa a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), ce s-a desfăşurat la Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
La eveniment au fost prezenţi atât reprezentanţii localităţilor membre în ACoR, filiala judeţeană Dâmboviţa, cât şi parlamentarii dâmboviţeni Corneliu Ştefan şi Claudia Gilia, Ivan Vasile Ivanoff – secretarul judeţului, Florina Mureşan – subprefect şi, nu în ultimul rând, preşedintele ACoR, Emil Drăghici – primarul comunei Vulcana Băi.
Cu acest prilej, preşedintele Daniel Comănescu a precizat: „Vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o, de a fi astăzi prezent la sesiunea ordinară pe anul 2019 a Asociaţiei Comunelor din România, filiala Dâmboviţa, o organizaţie care funcţionează în slujba intereselor comunelor din judeţul nostru din anul 2005 şi cu o activitate la nivel naţional de peste 20 de ani.
Vreau să vă mulţumesc pentru faptul că mi-aţi oferit oportunitatea de a vă fi alături în această zi în care dumneavoastră membrii ACoR vă stabiliţi cele mai importante priorităţi ale acestui an.
Filiala judeţeană Dâmboviţa a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) a avut o activitate extrem de bună de-a lungul timpului, comunele dâmboviţene fiind foarte bine reprezentate la nivel naţional.
Nu poate decât să ne bucure faptul că judeţul Dâmboviţa a reuşit, prin implicarea reprezentanţilor ACoR să obţină sprijin pentru proiecte importante pentru buna dezvoltare a comunităţilor locale. Desigur că nu au fost uitate nici interesele cetăţenilor şi priorităţile de investiţii din plan local.
Prin implicarea edililor, dar şi a tuturor membrilor din cadrul organizaţiei judeţene, s-au făcut paşi importanţi pentru societăţile rurale dâmboviţene astfel încât nivelul de viaţă socio-economic, înregistrat în aceste zone, să crească considerabil.
Obţinerea de resurse, dar şi crearea de forme specifice de instruire privind afacerile rurale şi managementul instituţional local reprezintă unele dintre cele mai mari avantaje ale acestei asociaţii, dar la fel de importante sunt şi împrumuturile obţinute de administraţiile locale pentru dezvoltare sau eforturile făcute în vederea îmbunătăţirii condiţiilor oferite de sistemul educaţional din zonele rurale.
În încheiere, doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru implicarea dumneavoastră în viaţa comunităţii şi să vă asigur de cooperarea autorităţilor judeţene şi de dorinţa noastră de a vă fi aproape dumneavoastră şi cetăţenilor pe care îi reprezentaţi aici. Am speranţa că fiind cât mai aproape de comunele dâmboviţene şi aflând în mod direct problemele şi provocările cu care acestea se confruntă, putem găsi împreună soluţiile cele mai potrivite.
Vă doresc să aveţi încredere în forţele şi în capacitatea dumneavoastră de a contribui la bunul mers al comunităţilor pe care le reprezentaţi şi sunt convins că veţi continua cu aceeaşi dăruire.
Vă urez mult succes!”
Prezidată de preşedintele ACoR Dâmboviţa, Soare Dorinel, primarul comunei Niculeşti, întâlnirea a vizat, în principal, subiecte referitoare la activitatea economică a instituţiei, îndeosebi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro