Published On: mar, iun. 19th, 2018

SE VÂND DREPTURILE TV ÎN LIGA A ll-A!

Noua ediţie a campionatului Ligii 2 va fi una dintre cele mai tari din istoria competiţiei. Multe echipe de tradiţie, cu suporteri pătimaşi, vor participa în ediţia 2018/2019, iar Federaţia Română de Fotbal vrea să profite de acest lucru şi să dea lovitura. Forul condus de Răzvan Burleanu a dat start licitaţiei privind atribuirea drepturilor de transmisie a meciurilor în perioada 2018-2021, una care ar trebui să-şi afle câştigătorul pe 27 iunie, peste o săptămână şi jumătate.
Dacă la începutul startului precedentelor două sezoane ale campionatului Ligii 2, FRF, ca deţinătoare a drepturilor TV a eşalonului secund, a scos la licitaţie drepturile doar pentru ediţia ce urma să înceapă, acum, când în competiţie vor participa Petrolul, UTA, U Cluj, ASU Poli, FC Argeş, Farul, Ripensia, Chindia, ACS Poli sau Pandurii, vrea să obţină bani pentru următoarele trei ediţii de eşalon second, scrie Liga2.ro.
„Prin prezenta, Federaţia Română de Fotbal aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi deschiderea Procedurii de LICITAŢIE privind atribuirea Pachetelor ce conţin drepturi de transmisie a meciurilor de fotbal disputate în cadrul competiţiei „Liga 2 Casa Pariurilor”, pe teritoriul României şi extern, pentru următoarele sezoane competiţionale 2018-2019,
2019-2020, 2020-2021.
Caietul de sarcini aferent procedurii de licitaţie este disponibil gratuit persoanelor interesate şi se poate obţine prin intermediul poştei electronice, adresându-se un e-mail în acest sens către alexandru.candea@frf.ro în perioada 15 iunie 2018 – 27 iunie
2018.
Persoanele interesate vor trebui să ataşeze mailului transmis către FRF:
– Delegaţie/Împuternicire/Procură acordată persoanei care solicită caietul de sarcini
– Copie CI a persoanei care trimite solicitarea”, anunţă site-ul federaţiei.
Noul sezon competiţional al Ligii 2, ediţia 2018/2019, ar trebui să includă echipele: ACS Poli Timişoara, Juventus Bucureşti, Chindia Târgovişte, FC Argeş, CS Afumaţi, FC Academica Clinceni, ASU Politehnica Timişoara, Luceafărul Oradea, CS Mioveni, Sportul Snagov, Ripensia Timişoara, UTA Arad, CS Baloteşti, Pandurii Târgu Jiu, Dacia Unirea Brăila, Aerostar Bacău, Suporter Spirit Club Farul Constanţa, Petrolul Ploieşti, ACS Şirineasa şi AS FC Universitatea
Cluj.
În sezoanele următoare, în eşalonul secund pot promova şi Rapid, Oţelul, AS SR Braşov sau Ceahlăul.
Noua ediţie a Ligii 2 va începe în weekendul 4-5 august, urmând ca în 2018 să se joace 21 de etape. Ultima rundă din acest an va avea loc în 8-9 decembrie. Partea a doua a sezonului se va relua pe 23-24 februarie 2019 şi va avea programată ultima etapă, cea cu numărul 38, în weekendul 1-2 iunie 2019.
În noul sezon vor participa 20 de cluburi. Primele două vor promova în Liga 1, a treia clasată va disputa un baraj în dublă manşă cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1. Echipele clasate pe locurile 16-20 vor retrograda în al treilea eşalon.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>