SE ÎNCINGE LUPTA ÎN LIGA A ll-A

Mihai ROŞOIU

Sâmbătă şi duminică, etapa a cincea şi-a disputat primele şapte meciuri, în care oaspeţii şi-au tăiat „partea leului”, cu patru victorii şi un egal. Sâmbătă s-a consemnat una dintre cele două victorii de până acum ale gazdelor, Mioveniul reuşind scorul rundei, după 5-0 cu Metaloglobus. Năstăsie, Coşere-anu, Balint cu o dublă şi Celea au fost marcatorii argeşenilor, care nu au mai marcat de cinci ori într-un meci de campionat de 357 de zile!
Oaspeţii, trei victorii la masa verde
UTA Arad s-a numărat printre cele trei echipe vizitatoare care s-a impus la scor de neprezentare în deplasare. Învinsa arădenilor a fost ACS Poli, pe banca căreia a debutat Ştefan Nanu, iarsuccesul de sâmbătă a urcat echipa pregătită de lonuţ Popa pe ultima treaptă a podiumului.
De un debut cu stângul a avut parte şi Florentin Petre, noul tehnician al Daciei Unirea, care a pierdut, tot cu 3-0, meciul cu liderul Sportul Snagov. llfovenii sunt singurii care au zero în dreptul înfrângerilor după cinci meciuri jucate, dar recordul lor poate fi egalat de Fotbal Club Argeş şi Chindia, ambele fără eşec după patru meciuri.
CLASAMENTUL INTERMEDIAR DUPĂ 7 MECIURI
Ultimul succes cu 3-0 al unei echipe oaspete s-a consemnat duminică, atunci când AcademicaClinceni a câştigat pe terenul Ripensiei şi a urcat pe locul secund în clasamentul intermediar. Echipa antrenată de llie Poenaru are ceamai bună ofensivă din campionat, cu 20 de goluri marcate, ceea ce înseamnă o medie de 4 goluri pe meci.
Aerostar, fără puncte acasă, Baloteşti, fără gol afară
În subsolul clasamentului, ultimele două clasate, Aerostar şi Baloteşti au suferit din nou înfrângeri. Băcăuanii au pierdut la limită duelul cu ASU Poli, scor 1-2 şi au rămas în continuare fără victorie pe teren propriu, dar au rămas cu satisfacţia de a fi marcat pentru prima dată în faţa propriilor suporteri, prin golgheterul sezonului trecut, Cătălin Vraciu.
De partea cealaltă, Baloteştiul a bifat un nou meci fără gol marcat în deplasare, ilfovenii pierzând toate partidele jucate din postura de oaspete, cu un golaveraj general 0-7.
În singura remiză de până acum a rundei a cincea, Daco-Getica a condus de două ori pe Pandurii, dar de fiecare dată gorjenii au reuşit să egaleze. Aşa că echipa antrenată de Marius Baciu a ajuns la al patrulea meci consecutiv fără victorie, după ce în runda inaugurală a trecut de AFC UTA Arad cu 2-0.
Etapa se încheie peste nouă zile
Trei meciuri au mai rămas de disputat din această etapă, primele două fiind programate luni şi marţi. Astăzi, de la ora 18:00, U Cluj va primi vizita celor de la Luceafărul, în timp ce mâine seară, de la 19:30, Fotbal Club Argeş va da piept cu Energeticianul.
Epilogul se va disputa tocmai pe 12 septembrie, meciul dintre FC Petrolul Ploieşti şi Chindia fiind decalat din cauza meciului din Liga Naţiunilor dintre România şi Muntenegru, care se va disputa pe 7 septembrie la Ploieşti, pe stadionul pe care evoluează şi gruparea prahoveană.
lată rezultatele şi marcatorii de până acum din runda a cincea:
01.09.2018, ora 11:00 CS Mioveni 5-0 FC Metaloglobus Bucureşti (3-0)
Cosmin Năstăsie (11), Valentin Coşereanu (30), Valentin Balint (35 – pen., 59), Daniel Celea (50)
CS Aerostar Bacău 1-2 ACS ASU
Politehnica Timişoara (0-1) Cătălin Vraciu (64) / Bogdan Bozian (45, 53)
ACS Dacia Unirea Brăila 0-3 CS Sportul Snagov (0-1)
Robert Elek (31 – pen.), SteluCostache (79), Valentin Bărbulescu (90+2) ASC Daco-Getica Bucureşti 2-2 CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu (1-1)
Raphael Stănescu (12), Adrian Voicu (58) / Nicolae Pîrvulescu (27), George Tudoran (65)
01.09.2018, ora 13:30 ACS Poli Timişoara 0-3 AFC UTA
Arad (0-1)
Paul Cubleşan (36), Cristian Costin (75), Ciprian Rus (86)
02.09.2018, ora 11:00 ASSCS Farul Constanţa 2-0 CS Baloteşti (1-0)
Momodou Jallow (36), Rafael Licu
(57)
AFC Ripensia Timişoara 0-3 ACS FC Academica Clinceni (0-1)
VasileOlariu (3), Robert lon (49), Ovidiu Horşia (52)
03.09.2018, ora 18:00 AS FC Universitatea Cluj – CS Luceafărul Oradea
04.09.2018, ora 19:30 Fotbal Club Argeş – ACS Energeticianul
12.09.2018, ora 19:30 FC Petrolul Ploieşti – AFC Chindia Târgovişte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MIHAELA RADU, DIN NOU CAMPIOANĂ A ROMÂNIEI

Clubul Sportiv Municipal Târgovişte şi-a adăugat la zestrea impresionantă de medalii, un nou aur naţional. Mihaela Radu, deţinătoare a titlului, şi-a păstrat invincibilitatea şi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la campionatele desfăşurate săptămâna trecută la Eforie Nord. Pugilista pregătită de Nicu Tamaş a făcut un turneu […]