Published On: mar, Feb 19th, 2013

SE IMPUNE UN CONTROL RIGUROS AL VIEŢII DE AZI

Preot StefanescuEste îmbucurător să constaţi că mulţi creştini au început, azi, să experimenteze prin comportament, vorbe, fapte şi atitudini ceea ce ştiu şi pot face pentru înnobilarea şi sporirea avuţiei lor lăuntrice. Sub semnul iubirii şi al ajutorului divin, numeroşi creştini se află sub un control mai riguros al forului lor interior, care este conştiinţa creştină.
Fie dimineaţa, fie la amiază sau seara, ei urmăresc dacă trupul nu este cumva „un prieten viclean”, „un duşman blând” sau sanctuar al sufletului, încât el, sufletul, să poată să se mişte în sus, ascendent, prin rugăciune, modestie şi sinceritate şi bunătate, sau să se mişte în jos, prin nedezlipire de păcat, cunoscut fiind faptul că adevăratul „OM” este cel care practică o viaţă morală, respirând omenie şi seriozitate creştină la locul de muncă sau în oricare alt loc în care se găseşte. Doar cu asemenea oameni, am putea trăi momente reale, evidente, de autentică asanare morală, resimţită la scara întregii societăţi.
Pentru că, indiferent de natura îndeletnicirilor noastre zilnice – productive, practice, intelectuale sau de comunicare, oricât de pasivi sau indiferenţi ne-am afişa, dorul spre veşnicie şi desăvârşire, mai ales tentaţia de a fi mai buni şi mai fericiţi, de a ne schimba condiţiile de viaţă, în care ne aflăm, ne înfioară adesea şi lucrează mocnit în subconştientul nostru, tinzând, în final, spre alte zări, cine ştie, poate semn al nostalgiei paradisului.
îndemnul prietenesc şi dezvăluitor al lui Filip, „vino şi vezi!”, se adresează nu numai lui Natanael, ci şi tuturor acelora din zilele noastre, care mai stau rezervaţi din varii motive, punându-şi întrebări fără răspunsuri, dezamăgiţi şi singuri pe lume, rupţi de suportul evanghelic, acceptând să-şi consume timpul sub noxele distrugătoare ale unor trecute şi sinistre învăţături ideologice sau mărginite sisteme filozofice; e mai bine şi mai constructiv să te afli alături de creştinii care se reculeg şi se refac din mers, găsind busola şi echilibrul necesar vieţii de aici şi de dincolo. Este mare lucru să ai orizontul deschis spre viaţă! A te întoarce spre viaţă (Dumnezeu şi a te smulge „din latura şi din umbra morţii” înseamnă un lucru firesc, spre nemărginit, spre absolut, necesar pentru unii, pentru alţii poate fi un act de eroism moral, când e vorba de convertirea şi întoarcerea omului la Dumnezeu, la normalitate). Un gânditor ateu spunea că „universul este un accident uriaş, datorat unei succesiuni infinite de întâmplări norocoase”.
Să presupunem că acesta ar fi putut da naştere universului material. Dar, nici o fiinţă raţională nu va accepta faptul că bunătatea, caracterul nobil, auto-dăruirea, iertarea şi generozitatea sunt rezultatul unei întâmplări. Aruncă în aer simbolurile notelor muzicale şi vei vedea că ele nu vor cădea la pământ sub forma simfoniei lui Beethoven.
De ce s-ar angaja un om în cea mai grea luptă -aceea de a deveni o fiinţă umană bună – dacă el nu e decât o aglomeraţie întâmplătoare de molecule, care mâine se vor descompune şi despre care nimeni nu-şi va mai aduce vreodată aminte? Noi am fost creaţi să fim buni, de aceea sunt unii buni – pentru că şi-au înţeles chemarea. Devino şi tu bun, după modelul lui Hristos, şi atunci viaţa ta va deveni o dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Fă un control riguros al interiorului tău. Nu uita că omul care nu-L are pe Hristos în el este mort spiritual. Trupeşte el poate trăi într-o casă frumoasă. Spiritual, însă, locuinţa lui e un mormânt. Mântuitorul Hristos ar vrea să-l învieze, ca şi pe Lazăr odinioară.
învierile fizice au fost întotdeauna rare, dar El doreşte învierea spirituală a tuturor celor „morţi în păcate şi greşeli”. El ne cere să fim ajutoarele Sale în acest domeniu. Singur El poate învia „morţii”, dar ne cere nouă să rostogolim „pietrele ” de la uşa mormintelor.
Toţi trebuie să depunem efort pentru asta! Doar în felul acesta vom învia şi noi!
Dacă vrei să fii un om al dreptăţii şi al sfinţeniei, ajută-L şi tu pe Mântuitorul Hristos în lucrarea Lui de „înviere a celor morţi în păcate şi greşeli!”.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>