Published On: mie, feb. 28th, 2018

SE CERE AMÂNAREA ETAPELOR DIN WEEKEND IN LIGA A II-A ŞI A III-A

Vremea potrivnică din aceste zile a speriat cluburile de fotbal din Liga a 2-a. La finalul săptămânii e programată a doua etapă din 2018, însă majoritatea conducătorilor echipelor din eşalonul secund au solicitat Federaţiei Române de Fotbal să amâne etapa a 23-a. Toate cele opt jocuri programate în intervalul 2-4 martie ar trebui să se dispute în partea sudică a ţării, iar, în acest moment, şase dintre gazde solicită să nu organizeze partidele din weekend.
Până mâine se aşteaptă să se vadă cum evoluează vremea, iar dacă aceasta continuă să fie rea, atunci, miercuri, în Comitetul Executiv al FRF se va lua decizia de a reprograma etapa a 23-a. Reprograma pe 28 martie, iar campionat să continue conform programului iniţial, adică pe 10-11 martie să aibă loc etapa a 24-a, scrie site-ul liga2.ro.
„Sunt discuţii. Mâine, în jur de ora 12:00, vor fi finalizate discuţiile, dacă amânăm etapa sau amânăm un meci, două. Dacă etapa asta se amână va fi reprogramată pe 28 martie. Deci nu se va reprograma peste două sâmbete, începând cu a 23-a. Nu, a
23-a va fi reprogramată pe 28 martie, sâmbătă următoare urmează să se joace a
24-a. Au făcut cereri cam tot ce înseamnă sud. Toate meciurile sunt în sudul ţării. Din cele opt jocuri care s-ar disputa sunt şase cereri, la momentul ăsta, să nu se dispute. Au făcut cereri că nu pot organiza jocuri în condiţii optime. La momentul ăsta. Problema e de ger şi vânt, nu prea sunt probleme de zăpadă. Numai că în noaptea asta se anunţă şi căderi masive de zăpadă. De asta am zis să vedem până mâine la 12:00. Miercuri e şedinţă de Comitet Executiv şi atunci se decide”, a spus, pentru Liga2.ro, Auraş Braşoveanu, membru reprezentant al cluburilor din Liga 2 în CEX.
Conform programului etapei a 23-a, în weekend ar trebui să se dispute meciuri la Mioveni, Afumaţi, Baloteşti, Clinceni, Bucureşti, Târgovişte, Piteşti şi Brăila.
UTA, care ar trebui să joace vineri, de la ora 17:30, la Mioveni, e de acord cu amânarea. „Suntem şi noi de acord cu anularea etapei de la finalul săptămâni, atâta timp cât vremea se anunţă foarte proastă. Ne şi aşteaptă o deplasare lungă, la Mioveni, unde, din câte am înţeles, prognoza meteo este rea pentru vineri-sâmbătă”, a spus, pentru Sport Arad, Codru Grădinariu, managerul general al clubului UTA.
Şi preşedintele clubului Chindia, Marcel Ghergu, echipa care în weekend ar trebui să o întâlnească pe teren propriu pe Ştiinţa Miroslava vrea amânarea. „Am solictat FRF, printr-o adresă oficială, reprogramarea jocului. O decizie va fi luată miercuri după-amiază”, a spus Ghergu, celălalt membru reprezentant al cluburilor din Liga 2 în CEX. Programul etapei a 23-a: vineri, 2 martie, ora 17:30
CS Mioveni – UTA Arad
sâmbătă, 3 martie, ora 11:00
CS Afumaţi – Sportul Snagov
Academica Clinceni – Pandurii Târgu Jiu
Metaloglobus Bucureşti – ASU Politehnica
Timişoara
Chindia Târgovişte – Ştiinţa Miroslava
FC Argeş – Foresta Suceava
Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea
ASA Târgu Mureş – Ripensia Timişoara
0-3
AFC Hermannstadt – Olimpia Satu Mare 3-0
sâmbătă, 3 martie, ora 13:00 CS Baloteşti – Dunărea Călăraşi
Dacă se va decide amânarea etapei a 23-a, atunci echipele din Liga 2 vor sări tocmai la etapa a 24-a, care are programate următoarele jocuri:
sâmbătă, 10 martie, ora 11:00 Ripensia Timişoara – Dacia Unirea Brăila Luceafărul Oradea – FC Argeş Foresta Suceava – Chindia Târgovişte Ştiinţa Miroslava – Metaloglobus Bucureşti ASU Politehnica Timişoara – Academica Clinceni
Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni UTA Arad – AFC Hermannstadt Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi Sportul Snagov – ASA Târgu Mureş 3-0 Olimpia Satu Mare – CS Baloteşti 0-3
Discuţii de amânare şi a reluării Ligii 3
Tot miercuri, în Comitetul Executiv al FRF, se decide dacă se amână şi reluarea campionatului Ligii 3, care ar trebui să înceapă vineri şi sâmbătă. Cluburile din Seria a 2-a, din sudul ţării, au cerut acest lucru. E posibil şi doar ca această serie să sufere amânare, restul urmând să aibă loc conform programării iniţiale.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>