ŞCOLI TÂRGOVIŞTENE LA STANDARDE EUROPENE

scoalaDebutul noului an şcolar aduce o creştere calitativă importantă a condiţiilor sistemului de învăţământ, la nivelul municipiului Târgovişte. Ne referim aici la numeroase şcoli ce au fost reabilitate prin accesarea, de către Primăria Municipiului Târgovişte, a unor fonduri europene nerambursabile. Astfel, la Liceul Petru Cercel, Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino, Şcoala Smaranda Gheorghiu şi Şcoala Coresi au fost tăiate, în prima zi de şcoală, panglicile inaugurale. Aceste instituţii de învăţământ sunt, la momentul actual, în măsură să ofere cele mai bune condiţii de educaţie, fiind echipate conform standardelor europene. Este o muncă de echipă, în care executivul primăriei, Consiliul Local, echipele de implementare a proiectelor, constructori, directori, profesori, învăţători, părinţi şi elevi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca, la debutul noului an şcolar, locaţiile să fie finalizate. În multe dintre ele s-a lucrat chiar şi în ziua inaugurării. La finalul primei zile de şcoală, s-a tăiat panglica inaugurală la Şcoala Gimnazială Coresi, unde, ca şi la celelalte instituţii de învăţământ, au fost prezenţi, alături de întregul corp profesoral, de elevi şi părinţi, reprezentanţii administraţiei naţionale, judeţene şi locale, parlamentari, reprezentanţi ai Ministerului de Interne, şefi de servicii deconcentrate, consilieri locali şi judeţeni, oameni politici. Un moment special a fost acela când directorului şcolii – Georgeta Gogeanu şi primarului Târgoviştei – Gabriel Boriga li s-a alăturat Elena Simionescu, primul director al acestei instituţii de învăţământ, pentru a tăia panglica inaugurală. Oficialităţile au fost nevoite să îşi limiteze discursurile, deoarece copiii erau nerăbdători să treacă pragul acestei superbe locaţii – Şcoala Gimnazială Coresi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pompierii previn incendiile în şcoli

Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă la nivelul unităţilor de învăţământ cuprinde două direcţii principale, precum organizarea apărării împotriva incendiilor, iar pe de altă parte, informarea şi pregătirea elevilor şi a cadrelor didactice. În primul rând, aspectele practice importante constau în stabilirea persoanelor care au atribuţii specifice, elaborarea deciziilor privind […]