Şcoala Generală Tărtăşeşti a fost reabilitată şi modernizată

I.B.

scoala tartasestiUn alt proiect derulat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, a fost finalizat şi inaugurat în judeţul Dâmboviţa. Este vorba despre proiectul „Reabilitare, modernizare şi extindere cu sală de gimnastică – Şcoala Generală Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa” ce s-a derulat din fonduri nerambursabile în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii pentru formarea profesională continuă”. La inaugurarea acestui obiectiv a fost prezent preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, care împreună cu inspectorul şcolar general, prof. Ion Sorin şi Ion Rusu, primarul comunei Tărtăşeşti au tăiat panglica inaugurală. Proiectul are o valoare totală de 4.434.416 lei, din care valoarea eligibilă este de 3.418.162 lei, iar cofi-nanţarea din partea Consiliului Local Tărtăşeşti este de 68.705,07 lei plus TVA. Perioada de implementare a fost de 19 luni. Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale a Şcolii Generale Tărtăşeşti prin consolidarea, reabilitarea, extinderea, modernizarea şi dotarea acesteia, contribuind astfel la asigurarea unui proces educaţional la standarde europene, a accesului la educaţie în mod nediscrimi-natoriu, precum şi la creşterea participării populaţiei şcolare la procesul educaţional. Şcoala deserveşte un efectiv de 300 de elevi. La eveniment au mai participat: primarul comunei Niculeşti, Dorinel Soare şi viceprimarul comunei Butimanu, Gabriel Olteanu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Decizie importantă luată de CJ Dâmboviţa. Asociere în participaţie între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Casa de Cultură a Sindicatelor Târgovişte

Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi au fost iniţial 29 de puncte, însă la propunerea preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu, ordinea de zi a fost suplimentată cu încă patru puncte. În unanimitate, ordinea de zi a fost aprobată. La punctul nouă de pe ordinea de […]