SCHIMBĂRI LA LIGA A II-A

Mihai ROŞOIU

Comitetul Executiv FRF a aprobat în şedinţa de miercuri, 12 decembrie, Regulamentul de certificare a condiţiilor de participare în competiţia Liga 2 Casa Pariurilor şi a votat modificarea cotei de jucători tineri, începând din sezonul 2019/2020, de la 3 jucători U22 la 2 jucători U20 titulari pentru fiecare echipă.
După ce sezonul 2018/2019 a adus pentru Liga 2 o fază pilot la nivelul condiţiilor de participare, administraţia FRF a propus Comitetului Executiv un regu-lament-cadru pe termen lung pentru această competiţie.
Acest regulament aduce mai multe noutăţi faţă de varianta aplicată pentru accesul în acest sezon, toate menite să furnizeze o competiţie mai solidă, cu cât mai puţine echipe retrase, să promoveze cluburile cu viziune strategică a performanţei pe termen lung şi să confere o siguranţă financiară jucătorilor şi antrenorilor.
În primul rând, se introduce din sezonul 2019/2010 o garanţie financiară la Liga 2, în valoare de 50.000 de lei, obligatorie pentru participarea în competiţie şi care va fi returnată la finalul sezonului către cluburi.
Totodată, pentru obţinerea certificatului de participare în Liga 2, a crescut numărul condiţiilor obligatorii. Astfel, din sezonul 20202021, nu primeşte certificat un club care:
o nu furnizează informaţiile juridice necesare o nu prezintă situaţiile financiare anuale
o are datorii restante către jucători şi staff
o are datorii către asigurările sociale sau fiscale
O altă reformă importantă, realizată prin modificarea Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice, vizează numărul obligatoriu de jucători tineri utilizaţi ca titulari în Liga 2. Astfel, din sezonul 2019/2020, se trece de la 3 jucători sub 22 de ani, la 2 jucători sub 20 de ani.
În plus, un alt punct extrem de important din acest regulament-cadru îl reprezintă obligativitatea tuturor cluburilor din Liga 2 de a avea la dispoziţie un teren de dimensiuni normale care să fie folosit exclusiv pentru copii şi juniori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MORENARUL IVAN, ÎN PRIMĂVARA EUROPEANĂ

Rapid Viena -Rangers 1-0, etapa a 6-a a grupelor Europa League. Andrei Ivan a fost titular în ultima etapă a grupei G din Europa League, una în care toate cele patru echipe aveau şanse de calificare. Ca să meargă în 16-imi, Rapid Viena avea de apărat un punct în faţa […]