Schimbări în fotbalul feminin

Mihai ROŞOIU

Anul 2020 a venit cu noi schimbări pentru fotbalul feminin românesc! Pentru prima dată în istoria acestuia, competiţiile naţionale vor beneficia de o identitate de brand dedicată fotbalului feminin, care se integrează în universul de branduri FRF deja existente.
Noua identitate vizuală combină elementul central al jocului de fotbal, mingea, cu silueta unei jucătoare. Aceasta va fi implementată la nivelul celor trei ligi de senioare, dar şi la ligile de junioare U13 şi U15.
Context
În ultimii 5 ani, preocuparea principală a FRF a fost reformarea şi dezvoltarea fotbalului în România, iar una dintre principalele strategii a fost promovarea propriilor branduri. Echipa naţională, Cupa României, AJF-urile, Liga 2 sau Liga 3 şi chiar instituţia FRF, au beneficiat de noi identităţi vizuale.
Dezvoltarea fotbalului feminin este un obiectiv strategic al FRF care impune o dezvoltare şi o promovare cât mai rapidă a fenomenului. Pentru creşterea vizibilităţii şi valorii comerciale a fotbalului feminin sa impus elaborarea unei identităţi de brand pentru competiţiile Liga 1, Liga 2 şi

Liga 3. Astfel, o strategie comercială dedicată, elaborată de FRF, va furniza sponsori proprii pentru primele eşaloane şi pentru echipa naţională. Această strategie comercială va facilita şi comercializarea drepturilor tv pentru meciurile de primă ligă.
Viziune
Fotbalul feminin devine sportul numărul 1 de echipă practicat de fete şi femei în România, acceptat şi promovat ca o sărbătoare fotbalistică în care fiecare suporter, jucătoare, antrenoare şi arbitru sunt integraţi şi se bucură împreună.
Misiune
Dezvoltarea fotbalului feminin românesc prin construirea unui context sportiv şi social în care fiecare fată se poate bucura de fotbal în competiţii dedicate. Transformarea fotbalului feminin într-un sport cu vizibilitate şi valoare comercială sporită.
Valori
Fotbalul feminin românesc înseamnă pasiune, încredere, curaj, solidaritate, dăruire, respect, performanţă, curaj, inspiraţie, integrare, mândrie, distracţie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SE SCHIMBA SISTEMUL ÎN LIGA I?

În ultimele zile, s-a pomenit tot mai des modificarea formatului competiţional al Ligii 1, mai exact extinderea numărului de echipe de la 14 la 16. Cel care a lansat această idee a fost chiar preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Şeful fotbalului românesc, Răzvan Burleanu, a recunoscut că ia […]