SCHIMBĂRI COMPETIŢIONALE

Mihai ROŞOIU

BschetMai marii Federaţiei Române de Baschet au încercat să facă unele modificări competiţionale pentru sezonul 2013 – 2014 în primele ligi ale României. Cele mai importante schimbări vor fi în campionatul de băieţi, acolo unde finala nu se va mai juca pe sistemul cel mai bun din 7 jocuri.
Conform informaţiilor furnizate de Dan Berceanu, secretarul general al FRB: „Liga Naţională masculină se va derula cu tur şi retur, urmate de play-off, care va programa toate tururile în sistemul cel mai bun din cinci meciuri, inclusiv finala. Astfel, titlul naţional se va decide în cinci meciuri, nu în şapte, ca până acum. La feminin, sistemul e similar, dar în play-off, primul tur se va juca cu două meciuri din trei, semifinale la fel, iar finala-cu trei meciuri din cinci. Data exactă a începerii campionatului nu a fost stabilită încă, noi am propus un sistem, adică să se înceapă în 28 septembrie, urmează să îşi dea acceptul cluburile. De asemenea, aşa cum este prevăzut deja în regulamentul federaţiei, s-a reamintit tuturor ca jucătorii care sunt convocaţi la naţională şi refuză participarea să fie suspendaţi timp de şase luni din campionat. Dacă nu îi lasă cluburile la naţională, vor interveni amenzi, cum prevede şi FIBA, iar cazurile de accidentări vor trebui diagnosticate sau confirmate de Institutul de Medicină Sportivă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Grecia şi Turcia, turbate

Grecia a crezut că se poate juca cu FMI, Uniunea Europeană şi Banca Comercială Europeană. Primul semn că nu este bine să te joci cu focul… financiar a fost dat pe 11 iunie. Într-un fel, marţi a fost „zi de doliu naţional pentru mass-media din Grecia”. La ora 22 şi […]