Scad dobânzile!

Radu GEORGESCU_
Decizia de vineri a BNR de reducere a dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 1,25%, cu scopul de a stimula atât consumul populaţiei cât şi economia, prin impulsionarea creditării, a produs o scădere cu circa jumătate de punct comercial faţă de finalul anului trecute. Tendinţa de reducere a nivelului dobânzilor, care va permite românilor să achite mau uşor ratele la creditele contracte va continua şi în perioada următoare, având în vedere că băncile comerciale se vor putea împrumuta mai ieftin de la BNR, în cazul unor sincope de lichiditate. Luni, indicii ROBOR au scăzut la valori care se mai înregistrau la finalul lui septembrie 2017. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 1,78 la 1,59%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 1,94 la 1,72% iar cel la 12 luni de la 1,98 la 1,79%. În cursul nopţii, euro a fost cotat pe pieţele asiatice la un maxim de 4,878 lei, însă tranzacţiile din cea locală s-au realizat între 4,873 lei, minim atins înainte de anunţarea cursului, semn al unei posibile intervenţii punctuale, şi 4,876 lei. Media a fost stabilită de BNR la 4,8740 lei, faţă de 4,8737 lei, la finalul săptămânii trecute. Declaraţia d-nei Janet Yellen, fostă preşedintă a Rezervei Federale, propusă de Joe Biden pentru postul de secretar al Trezoreriei americane, conform căreia nu este adepta unui dolar slab, a produs aprecierea monedei americane la 1,2055 – 1,2086 dolari/euro iar cursul stabilt de BNR a urcat de la 4,0172 la 4,0405 lei. Criza politică din Italia şi prognozele economice pesimiste ale Bundesbank, în privinţa economiei germane, au produs aprecierea monedei elveţiene la 1,074 – 1,077 fran-ci/euro, în timp ce media a urcat de la 4,5274 la 4,5329 lei. Lira sterlină se deprecia faţă de euro, astfel că media ei a scăzut de la 5,4853 la 5,4696 lei. Scăderea cotaţiilor unciei la 1.829 – 1.840 dolari a făcut ca preţul gramului de aur să coboare de la 239,4568 la 238,2202 lei, în ciuda aprecierii monedei americane. În regiune, media monedei poloneze se aprecia uşor de la 4,5480 la 4,5473 zloţi/euro iar a celei maghiare se deprecia de la 359,3 la 360,63 forinţi/euro. Bitcoin fluctua pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 34.800 – 37.400 dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Recomandări ANSVSA pentru protejarea animalelor în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă

Pe fondul evoluţiei unor fenomene meteorologice severe (temperaturi scăzute, căderi masive de zăpadă), ANSVSA recomandă:Pentru crescătorii de animale: Asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii; Asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare atât cantitativ cât şi […]