Published On: mar, iun. 4th, 2019

Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

nichiduta.ro

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a fost gazda unei conferinţe de presă în cadrul căreia şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Păun Sorin a prezentat activităţile derulate în cadrul campaniei naţionale Săptămâna Prevenirii Criminalităţii şi aspecte privind situaţia operativă înregistrată în primele 4 luni la nivelul judeţului.În perioada 3-7 iunie a.c., la nivel naţional se derulează cea de-a cincisprezecea ediţie a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii.În cadrul evenimentelor organizate, poliţiştii prezintă informaţii în domeniul prevenirii victimizării şi delincvenţei juvenile, a prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului sau prevenirii violenţei domestice, precum şi metodele prin care cetăţenii pot fi în siguranţă, oriunde aleg să-şi petreacă timpul.
Scopul activităţilor este acela de a conştientiza necesitatea adoptării unor măsuri de autopro-tecţie în diverse situaţii şi consecinţele care decurg din comiterea de infracţiuni.
Alături de parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale şi mass-media, poliţiştii participă la dezbateri pe teme de interes (delincvenţa juvenilă, vic-timizarea minorilor, consumul de droguri, traficul de persoane, siguranţa în mediul on-line, infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile comise cu violenţă şi siguranţa rutieră).
De asemenea, vor avea întâlniri cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, bătrâni, administratori de societăţi comerciale şi de imobile, etc.
La nivelul judeţului Dâmboviţa, pe lângă structura de prevenire a criminalităţii şi poliţişti, la activităţi va participa şi un reprezentant al Muzeului Poliţiei Române care va realiza o expunere cu tema”Securitatea obiectelor ce fac parte din patrimoniul muzeal”.
Agenda activităţilor circumscrise campaniei:
1. Luni, 3 iunie – ziua prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului;
2. Marţi, 4 iunie – ziua dedicată prevenirii violenţei în familie;
3. Miercuri, 5 iunie – activităţi pentru prevenirea victimizării minorilor;
4. Joi, 6 iunie – ziua dedicată prevenirii delincvenţei juvenile;
5. Vineri -7 iunie – ziua siguranţei rutiere.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro