Published On: mar, Oct 10th, 2017

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII – O LECŢIE ŢINUTĂ DE POLIŢIA ROMÂNĂ PENTRU O LUME MAI BUNĂ

2-6 octombrie 2017 a fost Săptămâna Prevenirii Criminalităţii – a doua ediţie din acest an şi a 13-a ediţie a manifestării a Poliţiei Române.
În toate judeţele ţării, poliţiştii s-au aflat în mijlocul oamenilor. Copii, elevi, studenţi, profesori, părinţi, vârstnici, cu toţii au primit recomandări utile pentru o viaţă lipsită de evenimente neplăcute.
Săptămâna a fost programată, astfel încât fiecare zi a avut o tematică de acţiune.
Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Activităţile au fost orientate către elevi, cadre didactice, părinţi, consilieri şcolari şi au vizat conştientizarea consecinţelor unor comportamente antisociale. Au învăţat cum să se ferească de pericolul lumii virtuale şi cum să stea departe de conflicte şi cum să gestioneze unele situaţii riscante. Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului. Accentul s-a pus pe prevenirea furturilor, tâlhăriilor, înşelăciunilor din locuinţe şi din unităţi comerciale sau publice.
Prevenirea violenţei în mediul familial. În cadrul întâlnirilor cu tineri, femei, s-au transmis recomandări preventive tematice şi reglementările legale în domeniu, deosebit de utile. Siguranţa rutieră. Demersurile s-au concentrat pe participanţii la traficul rutier – pietoni, conducători auto, biciclişti, motociclişti.
Astfel, în cele 5 zile, poliţiştii din toată ţara au desfăşurat aproape 10.000 de sesiuni de informare, mese rotunde, lectorate cu părinţi şi cadre didactice, dezbateri, acţiuni în locuri publice, marşuri şi demonstraţii, distribuiri de materiale, instruiri, activităţi cultural-artistice şi sportive.
În acest program, au fost angrenaţi poliţişti de la aproape toate structurile, în special de prevenire şi ordine publică, dar şi rutieră, investigaţii criminale, combaterea crimei organizate, criminalistică ori transporturi.
Aproape 300.000 de elevi, cadre didactice, vârstnici, femei, asistenţi sociali, consilieri şcolari, administratori de imobile şi societăţi comerciale sau conducători auto au fost publicul în activităţile poliţiştilor. Au fost împărţite 160.000 de pliante, afişe, ghiduri, flyere.
Mesajul despre cum să nu devenim victima furturilor din bagaje sau buzunare a fost transmis de Poliţia Transporturi. Călători, elevi şi profesori navetişti, lucrători ai CFR, cu toţii au beneficiat de recomandările utile ale poliţiştilor. Zeci de trenuri, staţii şi triaje CFR şi toate aeroporturile din ţară au fost „patrulate” de poliţişti, de data aceasta pentru a-i învăţa pe călători să prevină evenimentele neplăcute. Şi pe fluviul Dunărea patrulările cu nave au avut scop preventiv.
Sub sloganurile „Prevenirea furturilor”, „Călătoreşte fără griji”, „Siguranţa ta contează”, „Atenţie la neatenţie”, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, poliţiştii au pregătit activităţi interesante şi utile pentru călătorii cu trenul, cu avionul sau cu autovehicule.
Poliţiştii au fost prezenţi şi la trecerile la nivel cu calea ferată, unde au distribuit flyere pentru reducerea riscului rutier în aceste zone. În staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, au fost făcute anunţuri cu către publicul călător, prin staţia de amplificare, despre cum să aibă grijă de ei şi de bagajele lor. Mesajele preventive anti-infracţionale au ajuns şi în trenurile frecventate de elevi, la casele de bilete.
Au fost efectuate instruiri ale personalului CFR privind modul de intervenţie şi activităţi ce urmează a fi executate în cazul primirii unor sesizări de furt de la călători, precum şi în cazul identificării unor persoane sau bagaje suspecte.
De asemenea, la şcoli şi licee, poliţiştii de la transporturi au ţinut lecţii deschise educative pentru tineri.
Să nu uităm că de siguranţa şi liniştea noastră suntem responsabili în primul rând noi înşine!

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>