SĂNDOI, SUPĂRAT PE JUCĂTORI DUPĂ ELIMINAREA DIN CUPĂ

Mihai ROŞOIU

Universitatea Craiova este prima semifinalistă în Cupa României, după ce a trecut, la Buzău, de Chindia Târgovişte cu 1-0.
George Cîmpanu, fotbalistul de 20 de ani al oltenilor, a marcat unicul gol al partidei, în minutul 25.
După meci, Emil Săndoi, antrenorul dâmboviţenilor, părea împăcat cu eşecul. Tehnicianul Chindiei a subliniat că greşeala lui Dumitraşcu, la golul primit, este una inacceptabilă la acest nivel şi în final a făcut o declaraţie de dragoste Universităţii.
„Îmi doream şi azi un rezultat pozitiv, dar nu a fost să fie, din păcate. Am avut o bară la 0-0, iar apoi am făcut cadou acel gol. Totuşi, e inadmisibil să faci o aşa preluare în careu, sub presiune. E inacceptabil la nivelul Ligii 1. Ne-am pierdut puţin după aceea, mai ales că am încercat să menajem o serie de jucători. În a doua repriză, Craiova a gestionat bine rezultatul, a avut posesie bună, ei au jucători de mare calitate. A fost bara lui Tudorie şi în rest au existat câteva oportunităţi, nu foarte clare.
Era normal să ne gândim şi la etapa de vineri, dar nu înseamnă că azi nu ne-am dorit victoria. Am mizat pe sacrificiul unor fotbalişti care au jucat mai puţin până acum. Din păcate, realizările n-au fost deosebite. Craiova este sufletul meu şi cred că şi eu sunt parte din sufletul Craiovei. În viaţă e posibil orice (n.r. – dacă se va întoarce la Universitatea)”, a spus Săndoi, la flash-interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

PAUL IACOB, OMUL MECIULUI ÎN VICTORIA CHINDIEI CU CRAIOVA

Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător.Iată care au fost fotbaliştii evidenţia şi în partidele etapei a 25-a: Dinamo – Viitorul Constanţa 0 – 5, Joalisson Santos Oliveira (Viitorul). Gaz Metan Mediaş – UTA Arad 1 – 2, Liviu Antal […]