
Emi Săndoi s-a arătat nemulţumit de rezultatul final al meciului de la Ploieşti, cu CFR Cluj.
Chindia a pierdut după nouă etape fără eşec, iar antrenorul se declară frustrat. Gazdele au acuzat arbitrajul lui Radu Petrescu.
Chindia Târgovişte pierde primul meci după nouă etape în Liga 1. Echipa lui Emil Săndoi s-a văzut învinsă de CFR Clul, în urma penalty-ului transformat de Adi Păun.
Antrenorul gazdelor a acuzat rezultatul. Spune că CFR Cluj nu a fost cu nimic peste echipa lui. Căpitanul Chindiei a pus tunurile pe arbitraj.
„Cred că a fost un joc echilibrat. Dar. sunt frustrat, vede şi. trec etapele. am demonstrat că putem. Nu avem banca CFR -ului, nu putem să ne comparăm cu ei ca buget. Nu cred că au fost cu nimic peste noi în jocul de azi.
Noi am jucat din minutul 1 până în minutul 90 cu trei jucători U21. Noi nu ne permitem să facem transferuri stufoase, trebuie să jucăm cu ce avem la dispoziţie.
Nu cred că am arătat rău azi, a fost un joc echilibrat, cu un plus pentru noi, dar ăsta este fotbalul.
Jucăm peste trei zile cu Botoşani, peste alte trei zile la Mediaş, apoi în Cupa”, a declarat Emil Sandoi.