Salvează mâncare astăzi, pentru un mâine sănătos!

Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare este marcată anual în data de 7 iunie pentru a atrage atenţia asupra conştientizării riscurilor alimentare, cu prilejul Zilei Mondiale a Siguranţei Alimentare. De asemenea, această zi are ca scop şi să inspire acţiuni pentru a ajuta la prevenirea, detectarea şi gestionarea acestor riscuri alimentare, contribuind la securitatea alimentară, sănătatea umană, prosperitatea economică, agricultură, acces pe piaţă, turism şi dezvoltare durabilă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Tema din 2021 a acestei zile este „Salvează mâncare astăzi, pentru un mâine sănătos” şi îşi doreşte să sublinieze faptul că producţia şi consumul de alimente sigure au beneficii imediate şi pe termen lung pentru oameni, planetă şi economie. Recunoaşterea legăturilor sis-temice dintre sănătatea oamenilor, a animalelor, a plantelor, a mediului şi a economiei va ajuta la satisfacerea nevoilor viitorului, potrivit OMS. Recunoscând povara globală a bolilor generate de alimentaţie, care afectează persoanele de toate vârstele, în special copiii sub 5 ani şi persoanele care trăiesc în ţări cu venituri reduse, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a proclamat în 2018 ca în fiecare 7 iunie să fie marcată Ziua Mondială a Siguranţei Alimentelor.
În 2020, Adunarea Mondială a Sănătăţii a adoptat o decizie privind consolidarea eforturilor privind siguranţa alimentelor pentru a reduce povara bolilor cauzate de alimentaţie. OMS şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) facilitează în comun respectarea Zilei Mondiale a Siguranţei Alimentelor, în colaborare cu statele membre şi alte organizaţii relevante.
Siguranţa alimentară ar trebui să fie o responsabilitate comună împărţită între guverne, producători şi consumatori, fiecare având un rol de jucat, pentru a ne asigura că alimentele pe care le consumăm sunt sigure şi sănătoase. Prin Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare, OMS lucrează la integrarea siguranţei alimentare în agenda publică şi la reducerea poverii bolilor de origine alimentară la nivel global.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"ROBOŢI ÎN ACŢIUNE"

Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei, din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, împreună cu Societatea de Robotică din România, filiala Târgovişte, a organizat cea de-a XlV-a ediţie a Concursului tematic ştiinţific studenţesc „ROBOŢI ÎN ACŢIUNE”.La fel ca anul trecut, concursul sa desfăşurat on-line, prin intermediul Platformei Video MS_TEAMS. […]