Salvamont şi Jandarmeria montană i-au venit în ajutor unui turist accidentat în Şaua Dichiului

I.B.
0 0

salvamontSalvamontiştii şi jandarmii dâmboviţeni au acordat primul ajutor unui bărbat în vârstă de 31 de ani. Turistul s-a accidentat în Şaua Dichiului, în timp ce se deplasa cu bicicleta. La el a ajuns şi Ambulanţa care l-a transportat de urgenţă la Spitalul Sinaia. În urma unui apel telefonic la Dispeceratul Naţional Salvamont, salvamontiştii şi jandarmii dâmboviţeni au intervenit în zona Şaua Dichiului unde un turist în vârstă de 31 ani, în urma unui accident de bicicletă, avea nevoie de îngrijiri medicale. Victima prezenta o plagă de aproximativ 3 cm la nivelul scalpului, o fractură închisă localizată la nivelul membrului superior stâng şi multiple esco-riaţii: „În urma unui apel telefonic prin S.N.U.A.U. „112”, membrii unei patrule de jandarmi din cadrul Postului Montan Ordine Publică Zănoaga, au intervenit în sprijinul unui biciclist care s-a accidentat în zona Dichiu din Masivul Montan Bucegi. Mai mulţi biciclişti din municipiul Ploieşti, au plecat din zona Babele din Platoul Bucegi şi se deplasau către zona Boboci. La un moment dat, în zona Dichiu, unul dintre turişti a alunecat cu bicicleta din cauza vitezei mari la coborâre şi s-a accidentat. Jandarmii montani s-au deplasat de urgenţă la locul accidentului şi, împreună cu un echipaj al Serviciului Salvamont Dâmboviţa, au acordat primul ajutor la faţa locului biciclistului accidentat. Acesta prezenta un traumatism cranio-cerebral frontal, o fractură deschisă la nivelul membrului superior drept şi mai multe echimoze. Biciclistul accidentat a fost preluat ulterior de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa şi trasportat la spital pentru investigaţii suplimentare”, a afirmat cpt. Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa. Turiştii aflaţi în dificultate pot apela cu încredere la numerele de urgenţă: 0726.686.685 sau 0725.826.668 (0-SALVAMONT). Recomandarea Echipei Salvamont Dâmboviţa este Aplicaţia Salvamont ce poate fi descărcată pe toate Smartphone-urile din AppStore şi GooglePlay, aplicaţie ce ne uşurează munca prin localizarea rapidă a dumneavoastră atunci când aveţi nevoie şi nu numai.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

13 Septembrie - ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA - 166 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii -

Pompierii militari şi civili aniversează în fiecare an, pe data de 13 Septembrie, Ziua Pompierilor din România, zi care a rămas în istorie ca data la care pompierii militari au înscris, în Dealul Spirii, o filă eroică în cronica evenimentelor revoluţionare din anul 1848. „Atunci, la 13 septembrie 1848, în […]