„Să vă fie ruşine”

Detinuti penitenciarul Margineni SarmSăptămână neagră pentru Statele Unite: puternică explozie în localitatea West; legea ce se opunea vânzării de arme,
respinsă; la Boston, 170 de răniţi

în urmă cu 24 de ore, o explozie foarte puternică a avut loc într-o uzină de îngrăşăminte din West, o localitate cu 700 de locuitori, în apropiere de Waco, Texas care a distrus sau a deteriorat numeroase clădiri, printre care o şcoală, provocând moartea unui număr nestabilit încă de persoane. Echipajele de salvare au declarat că au intervenit rapid, acordând primul ajutor la zeci de răniţi. Autorităţile au recunoscut că nici după două zile nu au un bilanţ clar al numărului victimelor. De asemenea, au fost răniţi numeroşi pompieri din cauza unei a doua explozii ce a avut loc la scurt timp după prima. Conform CNN, trei persoane au fost spulberate, nemaigăsindu-se decât infime resturi din trupurile lor. Au fost puse în stare de alertă trei spitale, pregătite să primească sute de răniţi. Postul local de televiziune, KWTX a relatat despre 70 de decese sigure, dar primarul din West, Tommy Muska, a refuzat să confirme această cifră, afirmând în schimb că şase pompieri sunt daţi dispăruţi. Conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al Servikciului de securitate publică Texas, se pare că numărul real al morţilor nu va fi deocamdată cunoscut decât la sfârşitul acestei săptămâni, deoarece pompierii nu se pot apropia de epicentrul exploziei din cauza norilor toxici ca s-au format. Incendiul s-a produs la ora 20:00, ora locală, ora 4:00 dimineaţa, ora României. Purtătorul de cuvânt al serviciilor de pompieri a precizat că explozia ar fi putut fi provocată de acumulările de amoniac, explozia fiind atât de puternică încât au luat foc instantaneu şi clădirile din apropierea uzinei. Forţa exploziei a fost aşa de mare, încât a provocat un cutremur ce a fost înregistrat şi de seismograful din Amarillo, o localitate din apropiere de West. De asemenea, din cauza exploziei, s-a format în atmosferă o bulă de foc cu un diametru de 30 de metri. în plus, stadionul din West a fost rechiziţionat pentru trierea răniţilor şi stabilirea gravităţii rănilor.
Ura ucigaşă
Tot în Texas, atenţia opiniei publice este reţinută de asasinarea a trei procurori care, se pare, că nu are nicio legătură cu crima comisă din ură de alţi extremişti. în urma cercetărilor, s-a constatat că cele trei asasinate sunt rezultatul dorinţei de răzbunare a unui fost judecător ce a fost demis din funcţie în urma unei serii de furturi. Kim Lene Williams, soţia lui Eric Williams, principalul suspect, arestat în data de 13 aprilie, a mărturisit implicarea sa în asasinarea lui Mike McLellan, un procuror din Kaufman County, Texas, a Cynthiei McLelland, soţia procurorului, ambii găsiţi morţi în data de 30 martie şi a lui Mike McLellan, unul din asistenţii procurorului, ucis în data de 31 ianuarie. Conform depoziţiei soţiei principalului suspect în comiterea crimelor, Kim Lene Williams, arestată chiar în ziua exploziei din West, aceasta şi-ar fi dus soţul la locul celor trei crime, acesta nefăcând decât să tragă mortal în cele trei victime. Kim Lene Williams a fost arestată provizoriu, stabilin- du-i-se o cauţiune de zece mi-lioane de dolari.
Procesul merge destul de greoi deoarece, în realitate nu există nicio dovadă concretă a triplului asasinat, Eric Williams fiind arestat doar pentru că a proferat ameninţări teroriste la adresa victimelor. El este autorul unor mesaje expediate pe mail în care a ameninţat cu moartea dacă autorităţile nu acordă atenţie reclamaţiilor şi denunţurilor sale. Pe baza acestor mesaje Eric Williams a fost arestat provizoriu, stabilindu-i-se o cauţiune de trei milioane de dolari. Experţii în balistică din Dallas au testat cele 20 de arme ce aparţin lui Eric Williams.
în 2012, procurorul Mike McLelland şi asistentul său, Mark Hasse au demarat ancheta împotriva lui Eric Williams, acuzat că a furat trei monitoare în valoare de aproape 1.500 de dolari. Pentru această infracţiune, fiind dovedit vinovat, Eric Williams a fost condamnat în martie 2012 cu suspendare, fiind pus în libertate cu supraveghere. De asemenea, a fost suspendat din funcţia sa de judecător. Furioa, în urma sentinţei, Eric Williams a început să-l ameninţe pe procurorul McLellan şi pe asistentul său. După moartea lui Mark Hasse, Eric Williams a fost supus la testul cu parafină pentru a fi detectate urme de praf de puşcă, iar telefonul mobil i-a fost confiscat. Avocaţii lui Eric Williams au scos în evidenţă că, după condamnarea sa definitivă, din 2012, el a devenit şomer, situaţia sa financiară fiind tot mai precară, ceea ce l-a determinat să vândă o parte din cadourile pe care le-a primit la nunta sa. înainte de a fi condamnat definitiv, pentru a scăpa de puşcărie, Eric Williams a precizat că soţia sa beneficiază de statutul de infirmă, având poliartrită reuma-toidă, iar socrul şi soacra sa, în vârstă, neputincioşi fizic, au nevoie de ajutorul său financiar, motiv pentru care i-a adus în Texas pentru a-i îngriji. Considerând sentinţa prea dură, putând fi condamnat doar la plata unei despăgubiri, nu la suspendarea din funcţie, ne-maiavând nicio sursă de venit, fiind practic condamnat la cerşit, se pare că Eric Williams, nemaisuportând greutăţile vieţii de zi cu zi, într-un moment de furie a decis să se răzbune.
Industria morţii
Oricum, se pare că ziua de miercuri a fost ziua cea mai neagră a Statelor Unite. Senatul american a respins legea prin care devenea obligatorie verificarea antecedentelor fiecărei persoane doritoare să cumpere o armă în magazinele specializate sau pe internet. Refuzul Senatului a fost considerat o înfrângere pentru Obama personal. Scos din sărite, Obama a ţinut imediat o conferinţă de presă. Nemaicontrolându-şi cuvintele, Obama a făcut cu ou şi cu oţet minoritatea de senatori care a determinat pe restul să voteze împotrivă, acuzând-o că susţin interesele financiare ale negustorilor şi fabricanţilor de arme, minţind deliberat pentru a face să eşueze reforma pe care o propusese. „Este ziua ruşinii pentru America. Dar mai devreme sau mai târziu această lege tot va fi votată”, a declarat public Obama plin de nervi. înconjurat de familiile victimelor masacrului ce a avut loc în şcoala din localitatea Newtown, Obama a spus: „Amintirea copiilor morţi cere această lege, de altfel ca întreg poporul american. Vă aduc aminte că, la referendum, 90% dintre americani au fost în favoarea acestei legi”.
în ziua când s-a votat, s-a permis prezenţa publicului în balcoane. Pe scurt, 54 de senatori au votat pentru, iar 60 împotrivă, patru democraţi trecând de partea liberalilor. „Să vă fie ruşine !”, a strigat de la galerie Patricia Maisch, singura supravieţuitoare a masacrului din 2011, din Tuscon, Arizona. Acelaşi lucru l-au strigat şi rudele celor ucişi cu sânge rece la şcoala din Newtown. Refuzul senatorilor de a vota favorabil este considerat o palmă usturătoare pentru Obama care a investit mult capital politic în promovarea acestei legi.
în spatele eşecului politic al lui Obama se află Asociaţia Naţională a Vânzătorilor de Arme (National Rifle Association, NRA), ce numără peste un milion de membri, ce s-a dovedit o redutabilă armă politică în perioada alegerilor, finanţând spoturile de publicitate politică ale celor care i-a apărat interesele financiare. Prin legea propusă de Obama se profilează riscul pentru NRA de-a scade vânzările şi, în consecinţă, profiturile. De altfel, o familie americană din trei posedă o armă. Senatorii democraţi ce au votat împotriva legii reprezintă aşa-zisele state rurale din SUA, Arkansas şi Dakota de Nord, unde numeroase familii susţin NRA-ul, posedând arme pentru autoapărare, vânătoare, tir sportiv sau pur şi simplu pentru a le colecţiona. Textul legii respinse prevedea amendamente referitoare la armele de asalt, lansatoare de mare capacitate şi traficul de arme. De asemenea, legea interzicea fabricarea, vinderea şi importul de sute de modele de arme semiautomate de tipul celei folosite de Adam Lanza, ucigaşul copiilor din Newtown. De asemenea, legea prevedea şi testarea psihologică obligatorie pentru cumpărători.
Ieri, a fost stabilit bilanţul final al victimelor atentatului de la Boston: trei morţi, din care un copil şi 170 de răniţi. Studentul de 20 de ani, de naţionalitate saudită a fost eliberat deoarece s-a stabilit că nu a fost implicat în sângerosul eveniment din Boston. Preşedintele Obama a ţinut un discurs la Boston, a doua zi după atentat, spunând printre altele că a fost „un act terorist, odios şi laş, autorităţile nereuşind să afle dacă a fost planificat şi executat de o organizaţie teroristă, străină sau americană, ori a fost actul iresponsabil al unui singur individ”.
Trebuie menţionată o particularitate a felului de a fi al americanilor: ziua de 15 aprilie este foarte urâtă de majoritatea locuitorilor Statelor Unite, fiind data când sunt obligaţi să-şi declare veniturile la Fisc. Cu o zi mai înainte de dubla explozie de la Boston, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a primit o scrisoare otrăvită ce a fost detectată la timp de centrul de triaj poştal de la Casa Albă. Deocamdată, FBI nu a stabilit nicio legătură cu atentatul de la Boston.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Autorităţile locale din zona de sud-vest a judeţului, la discuţii cu poliţia

Reprezentanţi ai poliţiei dâm-boviţene, respectiv cms. şef de poliţie Marin Gălbenuş, inspectorul şef al I.P.J Dâmboviţa, cms. şef de poliţie Ion Niculae, şeful Serviciului Rutier, cms. şef de poliţie Alexandru Iorga -şeful Poliţiei oraşului Găeşti şi scms. de poliţie Vasile Armaşu din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au participat la […]