Published On: vin, Apr 11th, 2014

Să luăm aminte la prorpia-ne viaţă

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
Un părinte drag mie, mia relatat cândva o minunată pildă. O redau şi eu aici, din memorie, spre folosul celor ce vor citi aceste rânduri.
Spunea părintele că, un creştin care ajunge în Rai se miră de trei lucururi: mai întâi, se miră că se află el acolo; în al doilea rând, se miră de cei pe care-i găseşte acolo şi, în fine, în al treilea rând, se miră de cei pe care nu-i găseşte acolo.
Să analizăm aceste trei trăiri ale celui ajuns în rai. Dacă se miră că a ajuns acolo, înseamnă că nu s-a considerat în viaţa sa vrednic de rai, că a fost conştient de starea sa de păcătoşenie în care se afla; într-un cuvânt, că s-a smerit. Aşa cum zice Sfânta Scriprură că: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (lacov 4,6).
Se mai miră apoi când întâlneşte în rai oameni pe care ia cunoscut în viaţă, dar pe care îi vedea că nu merg pe urmele lui Hristos, că nu au un comportament vrednic de a fi recompensat cu raiul. Mintea lui, probabil, fără intenţia de a judeca, îi direcţiona, îi clasifica în categoria celor ce urmează să ajungă în iad. Fiecare ne regăsim în această ipostază, fiindcă judecăm oamenii după ceea ce vedem şi auzim despre ei; apoi punem etichete. Trimitem în iad mai mulţi oameni decât ar găsi vinovaţi Hristos Judecătorul – remarca părintele. Asta, pentru că nu cunoaştem lucrarea tainică a pocăinţei semenilor sau întoarcerea lor de la păcat. Iar Bunul Dumnezeu, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, să vină la cunoştinţa adevărului, îi găseşte vrednici să fie cu El în rai.
Ceea ce îl lasă uimit pe omul ajuns în rai este însă absenţa de acolo a celor despre care avea certitudinea că nu pot fi în altă parte. Doar le-a cunoscut viaţa, i-a văzut nelipsiţi de la slujbele bisericii, ştia cât de aspru postesc, ştia câte metanii fac pe zi, ştia că fac milostenii, că se spovedesc şi se împărtăşesc des, că citesc la Psaltire şi acatiste, etc. Şi cu toate acestea, nu-i găseşte în rai. Deci, judecata lui a dat greş din nou. Ratarea raiului ţine şi de sinceritatea abordării mijloacelor de mântuire din care am amintit mai sus. Dumnezeu stă departe de formalişti şi farisei. Zicea El odată: „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine” (Matei 15,8).
Concluzia care se desprinde din această pildă este că în viaţa noastră pământească nu vedem bine, şi nu auzim bine, judecăm strâmb şi ne preocupăm de destinul altora. Ca să nu ajungem la nedumerire şi dezamăgire dincolo, să lăsăm judecarea lumii în seama lui Dumnezeu şi să luăm aminte la propria-ne viaţă… în Hristos.
Scara pe care se urcă spre Dumnezeu se află înlăuntrul nostru, în propriul suflet. Dar atenţie! Ca să poţi începe urcuşul, caută adânc în tine, departe de păcat şi vei găsi acolo trepte pe care vei putea urca spre Dumnezeu. Urcuşul pe o astfel de scară nu înseamnă „să calci peste alţii”, nu este o experienţă exterioară nouă, pentru că împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru (Luca 17,21). Este o rânduială dumnezeiască la care eşti chemat să te supui şi tu! Eşti chemat să treci de la condamnare la salvare; de la a judeca la a ierta; de la egoismul exacerbat la altruism nefăţarnic. Trecerea de la „eu” la „El”, adică dragostea de semeni, primeşte cea mai mare plată de la Dumnezeu.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>