Published On: joi, Mar 13th, 2014

SĂ CUNOAŞTEM REGULAMETUL Articolul 2 – Redobândirea statutului de amator

SPORT1. Un jucător legitimat ca profesionist nu poate fi relegitimat ca amator decât după trecerea a cel puţin 30 de zile de la ultimul său joc ca profesionist.
2. Se poate reamatoriza jucătorul profesionist căruia i-a încetat contractul cu clubul la care este legitimat cu titlu definitiv.
3. Cererea se soluţionează de CNSL din cadrul FRF/LPF sau de CSJ din cadrul AJF.
4. Clubul la care jucătorul a fost legitimat ca profesionist nu are dreptul la nicio compensaţie din partea clubului la care jucătorul a fost legitimat după redobândirea statutului de amator. Dacă jucătorul redevine profesionist în termen de 30 de luni de la reamatorizare, noul său club va plăti compensaţia de promovare, conform prevederilor prezentului regulament.
5. Dacă există dubii cu privire la faptul că jucătorul reamatorizat evoluează ca amator la noul său club, fostul club poate sesiza
CNSL din cadrul FRF/LPF sau CSJ a AJF,
după caz, pentru a lua măsuri în consecinţă.
6. Un jucător care a redobândit statutul de amator se poate legitima cu drept de joc numai la un alt club dintr-o categorie inferioară celui la care a fost legitimat ca profesionist şi numai în perioadele de transfer.
7. Jucătorul care s-a legitimat în condiţile arătate la alin. 6 se poate transfera ca amator la un club dintr-o categorie superioară numai după trecerea unei perioade de minim doi ani calendaristici.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente