S-au ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul având permisul de conducere anulat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului

Date:

Politiştii au oprit pentru control, pe raza localităţii Gura Ocniţei, un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat că acesta are dreptul de a conduce anulat.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat.
De asemenea, un alt bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgovişte, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, pe drumul naţional 71, pe raza localităţii Viforâta, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accidente de circulație  în lanț, pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

CONTROALE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Au fost verificate centrele de fier vechi

Ieri,  17 aprilie, peste 200 de polițiști din cadrul...

 Mesaje frauduloase concepute de atacatori, care vizează utilizatori din România în ultimul timp

 Vorbim despre tehnci pe care infractorii le reciclează sub...

 NOUA APLICAȚIE eDAC este folosită zi de zi în misiunile jandarmilor dâmbovițeni 

Un nou sistem digital de verificare a documentelor de...