S-A TRECUT LA PROGRAMUL DE VIZITARE DE IARNĂ LA PEŞTERA IALOMIŢEI

începând de ieri, 1 octombrie 2018, la Peştera lalomiţei s-a modificat programul de vizitare, urmând să fie deschisă între orele 9:00 – 17:00, zilele de vizitare rămânând aceleaşi, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 16:00. Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, fiind scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă, din circul glaciar numit Obârşia lalomiţei, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă.
încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini, călugării, care se aflau în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peştera lalomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui lisus Hristos, cel trimis să încreştineze România.
Peştera lalomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri, dintre care doar 450 sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. lntrarea este orientată spre est, iar gura peşterii, sub formă de semi-elipsă, are o înălţime de 20 m şi o lăţime de 16 m. Temperatura în peşteră oscilează între 4 şi 6 grade iar umiditatea este destul de mare, fiind cuprinsă între 85 şi 100%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Fonduri europene pentru organizarea de cursuri profesionale pentru salariaţi

A fost lansat un nou apel de selecţie de proiecte, prin care organizaţiile de patroni, firmele reunite în asociaţii şi camerele de comerţ vor putea accesa fonduri europene în valoare totală de aproape 90 de milioane de euro, pentru a organiza cursuri profesionale pentru angajaţi. Concret, Autoritatea de Management pentru […]