Published On: mie, Dec 20th, 2017

S-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul Curţii Domneşti din Târgovişte

In sala Unirii a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, s-a semnat contractul de finanţare pentru Proiectul „Impulsionarea dezvoltării Judeţului Dâmboviţa şi păstrarea identităţii culturale a fostei capitale a Ţării Româneşti prin conservarea, protejarea, dezvoltarea şi valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgovişte”, proiect în valoare totală de 19.787.516,94 lei.
Acest proiect este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5: Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţie 5.1: Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Contractul de finanţare a fost semnat de către directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea.
La eveniment au mai participat: vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, preot lonuţ Ghibanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alin Manole, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, secretarul judeţului, Ivan Vasile Ivanoff, consilieri judeţeni, oameni de cultură, arhitecţi, reprezentanţi ai Unităţii de Implementare a Proiectului.
Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a transmis: „Vă mulţumim că sunteţi alături de Consiliul Judeţean Dâmboviţa într-un moment deosebit, şi anume ceremonia de a semnare a contractului de finanţare pentru Proiectul «Impulsionarea dezvoltării Judeţului Dâmboviţa şi păstrarea identităţii culturale a fostei capitale a Ţării Româneşti prin conservarea, protejarea, dezvoltarea şi valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgovişte».
Contractul de finanţare pe care îl semnăm astăzi este încununarea eforturilor derulate de echipa de la consiliul judeţean, în urmă cu un an, când proiectul, după ce a fost depus în apel con-curenţial, a fost selectat de AM POR, obţinând 90 de puncte din maximul posibil de 100 de puncte.
Inainte de a vă vorbi pe scurt despre importanţa acestui proiect, vreau să adresez mulţumiri domnului Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, pentru sprijinul pe care ni l-a acordat de fiecare dată.
Prin implementarea acestui proiect, onoranta sarcină de a cinsti memoria marilor noştri înaintaşi ne revine astăzi nouă, tuturor, pentru că, aici, la Târgovişte, istoria este un patrimoniu comun, al întregii Românii. Astăzi vom vorbi despre restaurarea Curţii Domneşti, despre imaginea şi puterea monumentelor celui mai amplu spaţiu aulic de la sud de Munţii Carpaţi. Vom vorbi despre o istorie reală, fascinantă, măreaţă şi tragică totodată, ca şi viaţa celor care şi-au dus zilele între zidurile palatului domnesc.
Peste Curtea Domnească au trecut, după cum ştim şi vedem cu toţii, peste şase secole de istorie. Timpul a trecut necruţător, iar vechile zidiri medievale necesită imperioase intervenţii de conservare şi restaurare. Prin proiectul al cărui contract de finanţare îl semnăm astăzi demarăm restaurarea a 4 importante monumente aflate în incinta Curţii Domneşti: Biserica Mare Domnească (zidită de Petru Cercel în anul 1584), Biserica-Paraclis (zidită spre mijlocul secolului al XV-lea), Biserica Sf. Vineri (datând tot din sec. al XV-lea) şi Turnul Chindiei (ridicat în aceeaşi perioadă).
Aceste monumente presupun intervenţii complexe în ceea ce priveşte procesul de conservare-restaurare, iar experţii angajaţi în acest proces au competenţa de a duce la bun sfârşit sarcina lor. Consiliul Judeţean Dâmboviţa se angajează să sprijine efortul tuturor celor implicaţi în acest proiect de importanţă naţională şi europeană. Spun europeană pentru că Târgoviştea a fost, în Evul Mediu, una dintre capitalele recunoscute din Europa. Sperăm că nu s-a uitat acest lucru, pe care noi, astăzi, încercăm să-l facem vizibil prin monumente, cultură şi tradiţie.
Importanţa istorică a monumentelor târgoviştene – subliniată permanent de arheologi, istorici şi arhitecţi – reprezintă un îndemn în plus spre o mai bună păstrare a lor. Insă Curtea Domnească are mai multe monumente care şi ele, la rândul lor, trebuie restaurate.
Cred că nu greşesc afirmând cu tărie că Istoria este elementul definitoriu al Târgoviştei. Ea ne reprezintă şi totodată ne obligă. Târgovişte nu este un oraş de provincie, este spaţiul în care ne-am definit ca Ţară. Anul viitor sărbătorim Centenarul Marii Uniri din 1918. Să ne aducem aminte, în preajma acestui uriaş eveniment, pe care avem obligaţia să nu-l marcăm cu festivisme, ci să-l consolidăm ca pe un reper ferm al conştiinţei de neam, că Unirea de la 1600, înfăptuită de Mihai Viteazul, a fost gândită aici, la Târgovişte – reşedinţa sa şi capitala ţării sale.
Ne dorim ca restaurarea acestor monumente să fie o reuşită şi să ne onoreze pe noi toţi. Ne dorim ca, în acest loc atât de vizitat, în care poţi citi uimirea în ochii copiilor atunci când îi ascultă pe istorici evocând secvenţe de istorie, toţi cei care poartă numele de români să se simtă… acasă.
Inchei prin a vă mulţumi încă o dată tuturor pentru că aţi răspuns invitaţiei noastre şi vă asigur că avem deschiderea şi hotărârea de a continua să încercăm să accesăm finanţări din fonduri europene nerambursabile, sperând totodată în sprijinul pe care dumneavoastră ni-l veţi acorda pentru dezvoltarea judeţului Dâmboviţa”.
In cadrul acestei ceremonii, vicarul eparhial, pr. Ionuţ Ghibanu, a transmis mesajul de binecuvântare al IPS Nifon, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, şi felicitări preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi mult succes în implementarea proiectului.
Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, a ţinut să sublinieze importanţa acestui proiect pentru Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa: „Este un moment important pentru Municipiul Târgovişte pentru că, iată, se semnează contractul de finanţare pentru un proiect deosebit de important. Bineînţeles, este vorba de un proiect care vizează conservarea şi reabilitarea Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească dar, dincolo de acest aspect, el ne dă prilejul să vorbim despre istorie şi despre imensul patrimoniu cultural şi spiritual pe care îl are Târgoviştea. Mă bucur că un proiect de o mare valoare va contribui la dezvoltarea Municipiului Târgovişte din punct de vedere turistic. Aşadar, vreau să felicit şi eu Consiliul Judeţean Dâmboviţa pentru acest proiect şi să îi urez succes în implementare, pentru că a muncit mult pentru a se ajunge la semnarea contractului de finanţare! Desigur, o activitate deosebit de importantă va fi desfăşurată după momentul semnării contractului de finaţare şi eu am convingerea că va fi încununată de succes.”
In încheierea evenimentului, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a adăugat: „Este un moment important şi pentru Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, cu atât mai mult cu cât traversăm o perioadă în care istoria îşi găseşte, din păcate, din ce în ce mai puţin loc în orarul elevilor, copiii noştri. Traversăm o perioadă în care în care valorile naţionale, sentimentul apartenenţei la acest măreţ popor ne sunt centrifugate de te miri cine, de te miri unde şi, de aceea, orice preocupare de a păstra aceste valori în conştiinţa publică este binevenită. In acest context de înscrie şi proiectul pe care cu bucurie îl semnăm astăzi şi care, împreună cu alte proiecte, îi conferă Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia calitatea de depozitar al unui patrimoniu naţional inestimabil. Remarc şi apreciez, ca întotdeauna, preocupările constante şi susţinute ale administraţiei publice dâmboviţene, alături de Arhiepiscopia Târgoviştei şi, personal, ale Inaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon – pentru conservarea acestui patrimoniu şi pentru transmiterea lui generaţiilor care vor veni, ca un dar modest cu ocazia centenarului Marii Uniri, pe care ne dorim cu toţii ca, într-o adevărată uniune în cuget şi-n simţiri, să-l sărbătorim anul viitor. Incă o dată, vreau să felicit toată echipa Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru că a ajuns până aici, iar din partea Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia vă asigur că aveţi tot sprijinul pentru a duce la bun sfârşit acest minunat proiect! Cu toată dragostea faţă de această ţară, să întâmpinăm cum se cuvine cei 100 de ani de la Marea Unire! Vă mulţumesc încă o dată şi vă doresc succes!”

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>