S-a răsturnat ou UTV-ul pe traseul Peştera-Padina

Date:

accidentJandarmii de la Postul Montan Peştera aflaţi în patrulare împreună cu salvamontiştii au intervenit în Masivul Montan Bucegi în sprijinul unei persoane accidentate. Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă pe DJ 714 Peştera-Moroeni, la aproximativ 300 metri de Schitul Peştera.
Jandarmii montani şi sal-vamontiştii au izolat imediat zona şi i-au acordat măsurile de prim-ajutor prin imobilizarea acestuia cu saltea vacuum, deoarece prezenta multiple traumatisme.
În urma verificărilor efectuate de salvatorii montani a reieşit faptul că turistul, în vârstă de 43 de ani, din Bucureşti s-a aventurat cu un vehicul – UTV pe traseul Peştera-Padina, iar din cauza neadaptării vitezei la drumul practicat s-a răsturnat. Ulterior, turistul a fost transportat în condiţii de siguranţă până la Refugiul Salvamont Dâmboviţa de unde a fost preluat de un echipaj de ambulanţă de la Fieni şi condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte pentru continuarea investigaţiilor medicale de specialitate. Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accidente de circulație  în lanț, pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

CONTROALE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Au fost verificate centrele de fier vechi

Ieri,  17 aprilie, peste 200 de polițiști din cadrul...

 Mesaje frauduloase concepute de atacatori, care vizează utilizatori din România în ultimul timp

 Vorbim despre tehnci pe care infractorii le reciclează sub...

 NOUA APLICAȚIE eDAC este folosită zi de zi în misiunile jandarmilor dâmbovițeni 

Un nou sistem digital de verificare a documentelor de...