S-A PUS „LACĂTUL” ŞI PE TENIS

Mihai ROŞOIU

WTA continuă să amâne turnee din cauza pandemiei de coronavirus. După Indian Wells, Miami, Charleston, Bogota şi turneul final Fed Cup de la Budapesta, alte trei competiţii nu vor mai avea loc la datele stabilite în acest an.
WTA a anunţat că turneele de la Stuttgart, Istanbul şi Praga, programate la finalul lunii aprilie, nu se vor mai disputa. Circuitul feminin nu se va relua mai devreme de 2 mai.
Primul turneu care ar urma să aibă loc, până la eventuale noi anunţuri, ar fi cel de categorie Premier Mandatory, de la Madrid, care ar începe pe 4 mai, în direct la Digi Sport.
„Din cauza focarului global de coron-avirus, turneele WTA la Stuttgart, Istanbul şi Praga nu vor avea loc aşa cum era programat. Regretăm acest lucru pentru fani, jucătoare, sponsori şi suporteri.
În acest moment, circuitul WTA este suspendat până pe 2 mai. Vom lua o decizie săptămâna viitoare cu privire la turneele pe zgură din circuitul european şi vom continua să monitorizăm situaţia şi impactul acesteia asupra sezonului 2020″, se arată în comunicatul WTA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

DIALOG CU CLUBURILE DE BASCHET

Având în vedere decretarea Stării de Urgenţă în România, din cauza pandemiei de COVID-19, dar şi dorinţa federaţiei de a proteja starea de sănătate a tuturor participanţilor la întrecerile baschetbalis-tice din România, preşedintele FR Baschet Horia Păun a trimis astăzi o circulară către toate cluburile angrenate în Ligile Naţionale (LNBM […]