Published On: joi, dec. 12th, 2013

S-a jucat cu chibriturile şi a dat foc la casă

nichiduta.ro

pompieriPompierii dâmboviţeni au intervenit la două incendii, din fericire nefiind pierderi de vieţi omeneşti. Pompierii au fost solicitaţi să lichideze un incendiu izbucnit în bucătăria unei case din Văleni Dâm-boviţa. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a fost provocat de un aparat electro-casnic lăsat sub tensiune (cuptor cu microunde). Flăcările au mistuit acoperişul locuinţei, piese de mobilier şi aparatură electrocasnică. Şi pompierii de la Garda Vişina au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în dormitorul unei locuinţe din comuna Şelaru. Se pare că incendiul a fost provocat de un copil care, lăsat nesupravegheat, s-a jucat cu chibriturile, incendiind o dormeză din dormitor. În perioada de iarnă se manifestă vulnerabilităţi şi riscuri ridicate, materializate prin înmulţirea numărului de incendii produse la gospodăriile individuale. De aceea, o mare importanţă o are pregătirea populaţiei prin luarea din timp a măsurilor minime necesare pentru a preveni riscurile generatoare de situaţii de urgenţă specifice sezonului rece, precum şi pentru a avea o comportare adecvată în cazul producerii acestor sitAstfel, pentru apărarea împotriva incendiilor premergător sezonului rece, cetăţenii vor adopta următoarele măsuri:
În cazul utilizării sobelor cu acumulare de căldură: – înainte de utilizare, sobele şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor arse vor fi verificate amănunţit, reparate şi curăţate; – în faţa uşiţei de alimentare, pardoseala combustibilă se protejează cu o bucată de tablă cu dimensiunile de 70×50 cm;
– nu se vor depozita materiale combustibile la o distanţă mai mică de 1 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,5 m faţă de sobele cu acumulare de căldură;
În cazul utilizării sobelor fără acumulare de căldură: – distanţa dintre sobă sau burlanele metalice neizolate şi materialele combustibile din vecinătate va fi de cel puţin 1 m;
– pardoseala combustibilă de sub acestea se va proteja printr-un postament termic izolator; acest postament va depăşi perimetrul sobei cu 25 cm, iar în faţa uşiţei de alimentare cu 50 cm.
Pentru mijloacele de încălzire având drept combustibil gazele naturale, se va avea în vedere verificarea şi întreţinerea   în   stare de funcţionare a instalaţiei de gaze naturale (conducte, robinete, arzătoare), înlăturându-se orice posibilitate de producere a scăpărilor de gaze;
La exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală:
– montarea şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de încălzire centrală se va face numai de către personal specializat şi autorizat în acest sens;
– la trecerea conductelor instalaţiilor de încălzire prin pereţi sau planşee executate din materiale combustibile, acestea vor fi introduse în tuburi de protecţie şi izolate cu materiale incombustibile;
– conductele de alimentare cu combustibili lichizi sau gazoşi vor fi menţinute în permanenţă perfect etanşe.
În vederea diminuării numărului de incendii la locuinţe, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a desfăşurat acţiuni de conştientizare a cetăţenilor asupra principalelor cauze generatoare de astfel de evenimente. În acest scop s-au derulat anterior campaniile de informare preventivă „FOC – Flăcările Omoară Copii”, respectiv „RISC – Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale” şi alte acţiuni, precum „Marţi 13 – Ziua Informării Preventive”.
Pentru perioada următoare, IGSU a convenit cu partenerul privat, cu care au fost derulate acţiunile prezentate anterior, continuarea campaniei „RISC” într-o formă modificată, sub un nou logo -„RISC. Siguranţa nu este un joc de noroc!”, care să permită derularea unor asemenea acţiuni, cu abordarea a diferite cauze de incendii. În sprijinul activităţilor desfăşurate de IGSU, menţionate anterior, specific fiecărei zone de competenţă, vor acţiona şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro