S-A ÎNCHEIAT RUNDA A 13-A A LIGII SECUNDE

Mihai ROŞOIU

Ultimele două partide din cadrul etapei cu numărul 13 s-au disputat duminică, la Constanţa şi Bucureşti. Prima s-a terminat cu un rezultat mai puţin scontat, în condiţiile în care gazdele au început runda pe locul 16, iar oaspeţii, care veneau după patru meciuri consecutive fără eşec, ar fi urcat pe locul 3 dacă ar fi câştigat acest meci.
Fără golgheterul Buhăescu, suspendat după roşul primit în etapa precedentă, au deschis scorul prin Cătălin Barbu, aflat la primul meci ca titular în acest sezon. Însă Nicolae Moise, revenit după o suspendare de două etape, a reuşit să înscrie de două ori, între reuşitele sale intercalându-se cea a lui Jallow, astfel că SSC Farul s-a impus cu 3-1.
Arnăutu, dublă după 98 de săptămâni
Primul meci al lui Octavian Grigore ca antrenor principal al celor de la FC Petrolul Ploieşti în eşalonul secund s-a încheiat cu un rezultat pozitiv. Revenit ca titular înprimul 11, după o pauză de trei săptămâni, Arnăutu a câştigat duelul cu golgheterul gazdelor, Adrian Voicu, la un gol diferenţă.
Atacantul prahovenilor a punctat de două ori, în minutele 8 şi 74, reuşind să bifeze o dublă în eşalonul secund după 1 an, 10 luni şi 18 zile. Ultimul meci în care a reuşit să marcheze de două ori în această competiţie a fost cel din 3 decembrie 2016, în care Luceafărul a învins Academica cu 3-1.
De partea cealaltă, Voicu a marcat al zecelea gol din acest sezon, fiind lider în clasamentul golgheterilor competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor.
Iată rezultatele şi marcatorii etapei cu numărul 13: 18.10.2018, ora 19:00 AFC Ripensia Timişoara – AS FC Universitatea Cluj 1-1 (0-1)
Andrei Dumiter (90+2) / Dorin Goga (42)
20.10.2018, ora 11:00
CS Mioveni – CS Luceafărul Oradea 2-1
(0-1)
Răzvan Gunie (81 – aut.), Ionuţ Burnea (85) / Cătălin Ţîră (26)
ACS Poli Timişoara – ACS ASU
Politehnica Timişoara 1-2 (1-0)
Cristian Melinte (13) / Ioan Mera (65), Bogdan Bozian (70)
AFC UTA Arad – ACS Energeticianul 1-1
(0-1)
Alexandru Manea (85) / Remus Enache
(40)
CS Sportul Snagov SA – FC Metaloglobus Bucureşti 3-0 (2-0)
Darius Buia (28), Cristian Dănălache (43 -pen.), Lucian Ion (90+3) CS Baloteşti – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 2-1 (2-1)
Vasile Mihai (11), Alexandru Stoica (29) / Philippe Nsiah (13)
ACS Dacia Unirea Brăila – CS Aerostar Bacău 3-3 (1-2)
Bertrand Bebey (38 – pen.), Cătălin Vraciu
(57 – aut.), Gabriel Niţă (73) / Valentin
Buhăcianu (2), Cătălin Vraciu (40 – pen.,
83)
20.10.2018, ora 12:00
ACS FC Academica Clinceni –
AFC Chindia Târgovişte 0-1 (0-1)
Cristian Cherchez (40)
21.10.2018, ora 12:00
ASSCS Farul Constanţa – Fotbal Club
Argeş 3-1 (0-1)
Nicolae Moise (38, 66), Momodou Jallow
(56) / Cătălin Barbu (26)
21.10.2018, ora 14:00
ASC Daco-Getica Bucureşti –
FC Petrolul Ploieşti 1-2 (1-1)
Adrian Voicu (39) / Sergiu Arnăutu (8, 74)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

LIGA A ll-A. ETAPA A 13-A. REZULTATE COMPLETE

LIGA A ll-A. ETAPA A 13-A. REZULTATE COMPLETE